Posibila fuziune PNL-UNPR stârneşte controverse. Dragnea: Suntem surprinşi şi puţin supăraţi de situaţie
alte articole
Progresiştii conduşi de Valeriu Steriu iau în calcul şi negociază în acest moment o fuziune cu liberalii. În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că social-democraţii - care sunt "surprinşi şi puţin supăraţi de situaţie" - aşteaptă o reacţie fermă din partea preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, pe marginea acestui subiect.
"Decizia noastră, după această întâlnire, în urma discuţiilor din interiorul BPN, este una clară - avem aceeaşi poziţie faţă de partenerii noştri din alianţa de centru-stânga, nu avem de gând să rupem această alianţă. Niciodată n-am distrus sau nu am vrut o alianţă pe care am avut-o, sperăm ca astăzi, mâine, în zilele următoare, conducerea UNPR să aibă o poziţie clară faţă de toate informaţiile care au ieşit în spaţiul public în legătură cu o posibilă fuziune sau colaborare cu PNL.
Când vom avea această declaraţie publică, poziţie publică ne vom întâlni din nou şi vom stabili calendarul întâlnirilor spre a decide împreună în ce formă mergem în alegerile parlamentare din toamnă. Nu ne-au cerut nimic (cei de la UNPR - n.r.), pur şi simplu a apărut această informaţie — că a avut loc întâlnirea cu PNL.
Neavând o discuţie în care să zicem că am fi primit vreo solicitare şi am fi respins-o, doar în afară de cele din judeţe care au decurs normal, cu excepţia a două judeţe. Modul în care şi eu, şi colegii mei am văzut informaţiile în presă, după care am avut şi confirmarea că a avut loc o întâlnire cu conducerea PNL, nu ştiu cu cine, sigur că au apărut aceste îndoieli, să zicem, din partea noastră", a declarat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, liderul PSD susţine că a discutat marţi seară cu preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, de la care a primit asigurări că nu va avea loc nicio fuziune cu PNL.
"Eu aştept doar o declaraţie publică foarte fermă din partea preşedintelui UNPR şi uităm tot ce s-a întâmplat. (...) Eu port discuţii instituţionale cu preşedintele ales al UNPR, pentru că aşa mi se pare firesc. Regret încă o dată ce s-a întâmplat până acum, regret că s-a ajuns în situaţia asta, îmi pare rău pentru UNPR, colegii mei din Parlament, din BPN şi din judeţene n-au nimic împotriva continuării colaborării cu UNPR.
Din păcate, este foarte posibil ca în două judeţe să nu se mai poată — în Timiş şi în Maramureş, cu cât mai repede apare o clarificare fără echivoc din partea UNPR, cu atât mai repede relaţiile vor reveni la normal. Din partea noastră, nu rupem nicio înţelegere din judeţe. În cele două judeţe — Timiş şi Maramureş — situaţia e diferită, pentru că acolo nu s-a putut bate palma, au stat colegii mei chiar până astăzi să aştepte un punct de vedere clar şi deja este foarte târziu", a adăugat Liviu Dragnea.
"Când va fi o poziţie publică asumată a UNPR, sigur că discutăm. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat să încep discuţiile despre listele din toamnă şi să mă trezesc că fac discuţii cu alt partid. PSD are disponibilitate să ducă la capăt un proiect politic sănătos, cu şanse de reuşită. Noi nu dăm locuri, pentru că nu sunt locurile noastre. Problema se pune dacă mergem împreună la aceste alegeri parlamentare PSD-ALDE, PSD-UNPR, PSD-ALDE-UNPR sau separat. Trebuie să vedem care este cea mai bună variantă, dar şi într-un caz, şi în altul trebuie să ştii cu porţi discuţia cu parteneri în care ai încredere sută la sută, aşa cum suntem cu cei de la ALDE", a adăugat preşedintele PSD.
În final, Liviu Dragnea a punctat că social-democraţii sunt surprinşi şi "puţin supăraţi" pe situaţia legată de UNPR, "pentru că discuţiile au apărut din senin". "Şi dacă ar fi apărut o solicitare, nu aş fi acceptat-o, nu e în regulă să negociezi nişte majorităţi în judeţe contra locuri pe listă, eu nu vreau să facem politică aşa, pentru că nu e sănătos".