Aleşii locali condamnaţi definitiv cu suspendare nu îşi pierd funcţiile. Iohannis atacă iniţiativa la CCR

La începutul anului, Iohannis a refuzat să promulge legea care le dă voie aleşilor locali condamnaţi cu suspendare să rămână pe post şi a retrimis-o în Parlament pe motiv că "afectează lupta împotriva corupţiei". Parlamentarii nu au ţinut cont şi au adoptat-o. În replică, preşedintele a trimis-o la CCR.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Aleşii locali care au fost condamnaţi definitiv la o pedeapsă cu suspendare ar putea să nu îşi mai piardă mandatele, graţie unui proiect de lege adoptat recent de Parlament. Ajuns pentru a doua oară pe masa lui Klaus Iohannis pentru promulgare, şeful statului apelează la ultima "armă" din dotare - trimite proiectul la Curtea Constituţională.

În urmă cu două săptămâni, Parlamentul a respins cererea de reexaminare a legii care viza modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, înaintată la începutul anului de Iohannis pe motiv că "ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficienţa cadrului legislativ în materie de integritate".

Legea, în forma adoptată de parlamentari, le permite consilierilor locali, judeţeni, primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să rămână în funcţii dacă sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare, încetarea de drept a mandatului având loc doar în urma unei condamnări privative de liberate cu executare, ceea ce, în opinia lui Iohannis, plasează sub semnul vulnerabilităţii chiar exercitarea mandatului de ales local.

În ceea ce-i priveşte pe primari şi şefii de consilii judeţene, legea mai prevede că mandatele lor încetează şi în cazul unei condamnări definitive pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-290 din Codul penal.

Iohannis atacă legea la CCR. Care sunt motivele

"Intervenţia legislativă dedusă controlului de constituţionalitate conduce la interpretarea că se permite continuarea exercitării mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte al consiliului judeţean de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei. Considerăm că fie completarea realizată nu poate fi interpretată decât în sensul jurisprudenţei constante a CCR ce nu face distincţie în funcţie de modalităţile de individualizare judiciară a pedepsei, ci menţionează doar faptul că pedeapsa privativă de libertate trebuie executată, fie intenţia legiuitorului a primit o redactare defectuoasă, ipoteză în care aceasta nu respectă nici cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii şi nici exigenţele principiului egalităţii, aşa cum rezultă acesta din Constituţie.

Astfel, pierderea mandatului de către alesul local ce este condamnat prin "hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare" presupune că instanţa judecătorească a stabilit în mod definitiv vinovăţia condamnatului şi a aplicat o pedeapsă privativă de libertate. Odată aplicată pedeapsa, ea urmează a fi executată în condiţiile prevăzute de Codul penal şi individualizate în fiecare caz în parte de instanţa de judecată. Prin urmare toate pedepsele privative de libertate aplicate de instanţe sunt "cu executare", chiar dacă executarea poate fi realizată, în concret, în penitenciar sau prin una din modalităţile prevăzute în Capitolul V privind individualizarea executării pedepsei din Codul penal.

Prin urmare, fie prevederile din legea dedusă controlului de constituţionalitate trebuie interpretate în sensul celor deja statuate de Curtea Constituţională, fie ele nu se corelează cu prevederile legale în vigoare referitoare la aplicarea pedepselor privative de libertate şi modul lor de executare, generând astfel, incertitudine juridică şi contravenind Constituţiei.

Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept.

Astfel, încetarea mandatului de ales local este dictată, pe de o parte, de raţiuni ce ţin de imposibilitatea obiectivă a exercitării funcţiei pe perioada executării unei pedepse private de libertate, iar pe de altă parte de nevoia de a asigura protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de ales local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat. Din această perspectivă, subliniem că potrivit Legii nr. 393/2004, în exercitarea mandatului, aleşii locali se află în serviciul colectivităţii locale şi sunt responsabili în faţa acesteia, iar o condiţie a exercitării mandatului o reprezintă depunerea jurământului potrivit căruia alesul local se obligă la respectarea Constituţiei şi a legilor.

Mai mult, plasarea alesului local condamnat (fie chiar şi cu suspendarea executării pedepsei) în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei este realizată şi prin incompatibilitatea existentă între specificul raportului juridic penal şi acea componentă a funcţiei şi demnităţii publice ce presupune exerciţiul autorităţii publice. Este de neconceput ca statul, în calitate de subiect pasiv general al infracţiunii şi titular al dreptului de tragere la răspundere penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să permită exercitarea autorităţii publice de către persoana condamnată.

De altfel, instanţa de contencios constituţional, a statuat că exercitarea în mod netulburat a funcţiei dobândite ca urmare a opţiunii electorale nu este un drept absolut, acesta fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează, prin ea însăşi, alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit Legii nr. 393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii.

Totodată, în privinţa încetării de drept a mandatului de ales local în ipoteza condamnării la pedeapsa închisorii, Curtea Constituţională a reţinut că un argument în plus (celui al imposibilităţii obiective a exercitării funcţiei) pentru care nu trebuie distins în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei privative de libertate, respectiv între ipoteza condamnării la închisoare cu executare şi ipoteza suspendării executării pedepsei este acela că este necesară protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de ales local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat.

Interpretarea sistematică a prevederilor din Constituţie pun în evidenţă principiul integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Or, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate se îndepărtează de la acest standard constituţional, nu este justificată de o nevoie socială reală, şi vine în contradicţie cu regimul juridic aplicabil altor categorii socio-profesionale.

Astfel, pentru toate celelalte categorii socio-profesionale legiuitorul a prevăzut consecinţe drastice atunci când intervin condamnări la pedepse privative de libertate; de vreme ce pentru salariaţi sau funcţionari publici contractul de muncă sau raportul de serviciu încetează ca urmare a condamnării la pedepse privative de libertate, indiferent de forma sub care se execută aceasta, cu atât mai mult este de aşteptat din partea demnitarilor publici asumarea responsabilităţii unei conduite în deplină legalitate şi integritate.

Potrivit Constituţiei, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar nimeni nu este mai presus de lege. Cu privire la principiul general al egalităţii Curtea Constituţională a statuat că "principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice" . Totodată, Curtea a reţinut şi că, pentru a exista o încălcare a principiului egalităţii, trebuie ca între persoanele cărora li se aplică acelaşi regim juridic să existe diferenţe nejustificate obiectiv şi rezonabil.

Combaterea corupţiei reprezintă o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni. Din această perspectivă, instituirea unui regim derogatoriu prin articolul unic pct. 3 al legii supuse controlului de constituţionalitate, în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie prevăzute la art. 289-290 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu excluderea celorlalte infracţiuni de corupţie, contravine legii.

Potrivit Constituţiei, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. România a ratificat prin Legea nr. 365/2004 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 care prevede că "fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei eficiente şi coordonate care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate". De asemenea, se prevede că "pentru a lupta împotriva corupţiei, fiecare stat parte încurajează în mod special integritatea, cinstea şi răspunderea agenţilor publici, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic. În particular, fiecare stat parte se străduieşte să aplice, în cadrul propriilor sisteme instituţionale şi juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă şi corespunzătoare a funcţiilor publice."

Totodată, prin Legea nr. 27/2002 România a ratificat Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 care proclamă în Preambul "necesitatea de a urma cu prioritate o politică penală comună care tinde să protejeze societatea împotriva corupţiei, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii şi a măsurilor preventive adecvate" şi subliniază faptul că "corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii". De asemenea, sunt prevăzute faptele de corupţie care ar trebui incriminate de către statele parte la Convenţie, acestea având o sferă largă de cuprindere care nu se limitează doar la luarea şi darea de mită.

Prin introducerea lit. e1) la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 se prevede că încetarea mandatului de ales local intervine în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, doar pentru infracţiunile de corupţie prevăzute la art. 289-290 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. Or, eficienţa cadrului de integritate, precum şi asumarea angajamentelor la nivel internaţional de către statul român în lupta împotriva corupţiei ar putea fi afectate dacă s-ar menţine reglementarea din legea dedusă controlului de constituţionalitate. Angajamentele internaţionale asumate de România nu pot fi contrazise prin legislaţia naţională, întrucât statul român este obligat să respecte cu bună-credinţă obligaţiile asumate la nivel internaţional. Aceste obligaţii asumate prin tratate internaţionale constituie garanţii pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, protecţia drepturilor acestora constituind un element al statului de drept, prevăzut expres de Constituţie.

Prin urmare, diminuarea prin lege a standardelor de integritate şi de luptă împotriva corupţiei, în sensul că încetarea mandatului de ales local intervine doar în cazul condamnării definitive pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, iar nu şi în cazul altor fapte de corupţie prevăzute în Codul penal şi în alte legi speciale, este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum şi angajamentele internaţionale asumate de România. Se încalcă, în consecinţă art. 11 coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituţie."