Poroşenko, ţinta unor proteste de stradă. Ucrainenii îl acuză că nu a luptat contra corupţiei

Ucrainenii au reluat un tip de protest folosit şi în cazul fostului preşedinte Viktor Ianukovici.
Petro Poroşenko (Anatoliy Stepanov/ Getty Images)
Andrei Pricopie
01.11.2015

În jur de 100 de deputaţi, foşti combatanţi care au participat la conflictul armat din estul Ucrainei, precum şi militanţi cunoscuţi ai societăţii civile, s-au aflat sâmbătă în zeci de maşini care au încercuit reşedinţa de lux a preşedintelui Petro Poroşenko în semn de protest faţă de faptul că nu şi-a respectat promisiunea de a lupta împotriva corupţiei, relatează AFP, citat de Agerpres.

Acest tip de protest, organizat în apropierea reşedinţei prezidenţiale din Kozyn, la periferia Kievului, este primul de acest tip organizat împotriva preşedintelui. "Poroşenko acoperă corupţia", "Destituirea este un lucru uşor", era scris pe pancartele purtate de manifestanţi.

"Această manifestaţie este o ruşine pentru preşedinte care a fost ales cu sloganuri în favoarea justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei", a declarat Egor Sobolev, unul dintre protestatari şi deputat al partidului Samopomitch, care face parte din coaliţia guvernamentală.

Manifestaţia a fost organizată de Avtomaidan, mişcare ce s-a făcut cunoscută în cursul celor trei luni de proteste proeuropene reprimate violent şi care au condus la destituirea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici în februarie 2014 şi apoi la alegerea lui Poroşenko.

Regimul Ianukovici a fost acuzat de corupţie, numeroşi diplomaţi şi oameni de afaceri şi succesorii săi prooccidentali făcând promisiuni să combată acest flagel. În pofida lansării procedurilor judiciare fără rezultat real, mulţi ucraineni consideră că sunt puţine schimbări, în timp ce cota de popularitate a guvernului a scăzut în ultimele luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor