Ponta acuzat de Voronin că s-a făcut moşier la Odesa, împreună cu Streleţ şi Filat
alte articole
Vladimir Voronin, liderul comuniştilor din Republica Moldova l-a acuzat pe premierul Valeriu Streleţ că ar fi achiziţionat împreună cu omologul său român Victor Ponta, şi cu liderul PLDM, Vlad Filat, actualmente arestat în dosarul furtului miliardului, câteva mii de hectare de pământ în oraşul Odesa din Ucraina, relatează bn24.ro.
"Dumneavoastră împreună cu doi parteneri, Filat şi un oarecare Victor Ponta, cu ce scop aţi cumpărat peste 2000 de ha în oraşul Odesa. Noi cunoaştem că liberalii s-au înzestrat cu averi pe malul lacului Herăstrău din Bucureşti, asta e clar. Da' voi de ce procuraţi acest pământ? Ce puteţi spune despre compania Cristal Nord din Otaci? Furtul care l-aţi tras pe sub pământ acolo din ce direcţie pompează spirtul – din Moldova în Ucraina sau invers?”, a declarat joi Vladimir Voronin, un apropiat al Rusiei, în timpul dezbaterilor pe tema moţiunii de cenzură care a dărâmat guvernul Streleţ.
Reamintim că joi, guvernul de la Chişinău, al premierului liberal-democrat Valeriu Streleţ, a fost demis de Parlament, printr-o moţiune de cenzură iniţiată de opoziţia socialistă şi comunistă, PSRM şi PCRM. Mai multe informaţii pe acest subiect, puteţi accesa aici