Ponta vrea să-l mandateze pe L. Isar pentru semnarea unui nou acord economic cu China
alte articole
Şeful Executivului, Victor Ponta, a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie din Republica Populară Chineză, prilej cu care şi-a exprimat intenţia de a-i acorda ministrului delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, mandat pentru semnarea unui nou acord economic.
Delegaţie din Republica Populară Chineză a fost condusă de Wang Lequan, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, secretar adjunct al Comisiei Centrale pentru Ordine, Securitate Internă şi Justiţie a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (CCOSIJCCPCC).
Executivul informează că, în cadrul discuţiilor, au fost trecute în revistă relaţiile bilaterale, primul-ministru Victor Ponta subliniind buna cooperare atât la nivel politic, cât şi economic şi comercial dintre cele două state.
De asemenea, premierul şi-a exprimat intenţia de a-i acorda ministrului delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, mandat pentru semnarea unui nou acord economic cu Republica Populara Chineză.
La discuţiile de la Palatul Victoria au participat şi ministrul de externe, Andrei Marga, şi ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar.
Oficialii chinezi se află în România într-o vizită oficială de două zile, la invitaţia Ministerului Administraţiei şi Internelor.