Politicienii italieni continuă să se certe, în timp ce la Lampedusa creşte bilanţul victimelor naufragiului
Mesajul preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care a făcut apel, marţi, la o mai largă utilizare a amnistiei, în condiţiile unei suprapopulări a închisorilor italiene, propunere criticată în mod dur de Mişcarea populistă 5 Stele, şi tragedia imigranţilor care şi-au pierdut viaţa la Lampedusa se află miercuri în atenţia presei din Peninsulă.
"Închisorile, polemică între preşedintele Napolitano şi Mişcarea 5 Stele", titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că, într-un mesaj trimis marţi Senatului şi Camerei Deputaţilor, şeful statului italian a denunţat suprapopularea din închisori, căreia Italia trebuie să îi 'pună urgent capăt'.
"Italia se află într-o situaţie umilitoare pe plan internaţional", a scris Napolitano, care a precizat că, în 2013, închisorile italiene numărau 64.758 de deţinuţi, în condiţiile în care aveau o capacitate de doar 47.615 locuri, notează principalul cotidian roman.
Pentru a pune capăt acestei situaţii sunt necesare măsuri "extraordinare", printre care şi recurgerea la arestul la domiciliu, a mai precizat Giorgio Napolitano în mesajul trimis parlamentului de la Roma. 'Amnistia poate fi, de asemenea, o soluţie, precum şi scutirile de pedeapsă', a adăugat preşedintele italian.
"Napolitano vrea să îl salveze pe Berlusconi", au denunţat numeroşi parlamentari din Mişcarea 5 Stele (M5S), cerându-i preşedintelui să îşi dea demisia. 'Principala problemă a italienilor nu este suprapopularea din închisori, ci lipsa locurilor de muncă', a declarat deputata Roberta Lombardi din M5S, potrivit publicaţiei amintite.
"Cei care nu se ocupă de situaţia din închisorile din Italia demonstrează faptul că nu le pasă nimic de ţară", a replicat în mod dur Napolitano. Vorbind despre polemica dintre şeful statului şi M5S, ministrul justiţiei, Anna Maria Cancellieri, a declarat marţi că 'amnistia nu se referă la delictele financiare", deci propunerea preşedintelui "nu are nicio legătură" cu situaţia fostului premier italian, Silvio Berlusconi (fondator al partidului de dreapta Poporul Libertăţii, PdL), condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, sub acuzaţia de fraudă fiscală, în dosarul Mediaset, relevă şi cotidianul Corriere della Sera din Milano.
Publicaţia Il Messaggero de la Roma scrie că mesajul preşedintelui a fost apreciat de premierul Enrico Letta (secretar adjunct al Partidului Democrat, PD, de centru-stânga), care l-a definit va fiind 'ireproşabil', dar şi de ceilalţi lideri ai Partidului Democrat, care au declarat că propunerea lui Napolitano 'nu se referă la situaţia judiciară a lui Silvio Berlusconi'.
La începutul lunii ianuarie, Italia a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cazuri în care deţinuţii se plângeau de condiţiile de detenţie din cauza unei 'probleme structurale' a suprapopulării închisorilor, anunţă site-ul de ştiri Rai News 24.
Cotidianul La Stampa din Torino scrie că, în timp ce politicienii italieni se ceartă şi în timp ce Uniunea Europeană (UE) discută despre modul în care va trebui să fie înfruntată tema imigraţiei clandestine, insula Lampedusa "continuă să îşi numere morţii". Marea a restituit marţi alte 58 de cadavre, printre care trei copii şi 17 femei, iar tragicul bilanţ al victimelor naufragiului de joia trecută a ajuns la 289 de morţi. Dar numărul total al victimelor ar putea ajunge la peste 360, potrivit estimărilor autorităţilor din Sicilia, deoarece nava transporta între 518 şi 545 de imigranţi, după cum au declarat supravieţuitorii.
Publicaţia de stânga Il Fatto Quotidiano de la Roma scrie că presupusul 'căpitan' al navei naufragiate în apropiere de insula Lampedusa a fost reţinut marţi.
Potrivit Parchetului din Agrigento (Sicilia), care a deschis o anchetă, cel puţin zece supravieţuitori (dintre cei 155) l-ar fi identificat pe "căpitanul" navei naufragiate. Bărbatul, care ar face parte dintr-un grup de contrabandişti, se numeşte Khaled Bensalem şi este un tunisian în vârstă de 35 de ani. "Căpitanul", care se ascundea printre supravieţuitori în centrul de primire de la Lampedusa (care adăposteşte peste 800 de persoane, având o capacitate de numai 300 de locuri), a fost arestat şi transportat la Agrigento. El a fost inculpat sub numeroase capete de acuzare, printre care omucidere multiplă, naufragiu şi favorizare a imigrării clandestine, indică publicaţia menţionată.
Site-ul de ştiri TgCom 24-Mediaset precizează că mica insulă siciliană aşteaptă miercuri vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care va fi însoţit la Lampedusa de premierul Enrico Letta şi de ministrul de interne Angelino Alfano. Din delegaţia care va vizita Lampedusa va mai face parte comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom.