Poate fi modelul ungar o soluţie pentru ieşirea din criză?

Guvernul de la Budapesta se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi cel de la Atena. Numai că el preferă un alt parcurs: în loc să privatizeze, premierul Viktor Orban mizează pe o implicare mai mare a statului. Ar putea să funcţioneze un astfel de model?, se întreabă Die Welt într-o analiză publicată în ediţia de vineri.

Pentru a putea depăşi criza, Grecia trebuie să privatizeze şi să diminueze sectorul de stat. Aşa cere UE. Ungaria face însă exact invers. Guvernul conservatorului Orban, venit la putere în 2010, mizează pe o extindere a sectorului de stat şi cumpără înapoi parte din companiile 'strategice' pe care le privatizase după căderea comunismului.

Anul trecut, Ungaria a cumpărat înapoi de la un concern rusesc 21,2 procente din compania energetică MOL, în schimbul sumei de 1,9 miliarde euro. Statul a devenit astfel acţionarul majoritar al MOL.

La sfârşitul săptămânii trecute, Orban a anunţat că va recumpăra 'foarte curând' şi filiala ungară a concernului energetic german E.on. Partea germană nu a confirmat deocamdată această intenţie, nici măcar după întrevederea preşedintelui Consiliul de administraţie al E.on Johannes Teyssen cu prim-ministrul Orban.

Presa a vehiculat sume cuprinse între 800 de milioane şi 1,2 miliarde euro pentru acţiunile E.on, întrebându-se totodată de unde va scoate Budapesta aceşti bani, în condiţiile în care ea negociază în prezent cu UE şi FMI în vederea acordării unui împrumut de urgenţă. Însă Ungaria dispune de suficiente fonduri. Rezervele sale valutare (36 miliarde euro) sunt destul de mari, iar datoria publică a ţării a scăzut simţitor de la preluarea guvernării de către Fidesz.

Ungaria doreşte doar un acord stand-by cu UE şi FMI, însă nu intenţionează să recurgă la aceşti bani; în felul acesta s-ar diminua presiunea asupra pieţelor, iar dobânzile pentru împrumuturile contractate de guvernul ungar ar scădea.

Vicepremierul Tibor Navracsics a confirmat intenţia executivului de a cumpăra acţiunile E.on, dar s-a arătat reţinut, spunând că este posibil ca 'germanii să nu vrea să vândă'. Între timp, reprezentanţii guvernului şi presa apropiată acestuia susţin că sectorul energetic are o importanţă strategică, securitară şi chiar în prezervarea democraţiei. De aceea statul trebuie să joace un rol central. Şi acesta nu este singurul 'sector strategic'. Orban a declarat că ar fi bine dacă 'jumătate din sectorul bancar' ar fi în mâinile statului.

Prin aceste naţionalizări, şeful guvernului doreşte să contribuie la reducerea şomajului. Orban a anunţat că, în cadrul programului său de ocupare a forţei de muncă s-au creat până în prezent 205.000 de noi locuri de muncă la stat, iar până în 2013 numărul lor va creşte la 300.000. Obiectivul este acela de a crea în total un milion de noi locuri de muncă - aparent tot în sectorul de stat. Aceasta pe lângă cei 700.000 de funcţionari publici existenţi deja.

În comparaţie cu acesta, mult-criticatul sector de stat al Greciei (cu 770.000 de angajaţi) pare de-a dreptul modest, în condiţiile în care ambele ţări au o populaţie aproximativ egală. Întrebare este ce este mai logic - 'cura de slăbire' a Greciei sau reîntoarcerea Ungariei la o mai mare prezenţă a statului în economie?

Politica economică a lui Orban a fost calificată de criticii din Occident şi de companiile occidentale din Ungaria drept 'iraţională'. În realitate însă, consideră Die Welt, ea a fost cu grijă calculată.

Este vorba despre a spori rolul statului, însă nu prin exproprierea concernelor străine, ci făcându-le viaţa suficient de grea încât să fie singure dispuse să vândă.

Astfel, începând din 2010, guvernul a impus 'impozite de criză' selective, pentru a asigura o 'distribuire echitabilă a poverii crizei'. Însă aceste impozite au fost îndreptate tocmai către acele sectoare pe care statul pusese deja ochii. Acesta este unul dintre motivele pentru care E.on ar putea fi tentată să îşi vândă acţiunile din Ungaria.

Trebuie precizat că în Ungaria nu ia naştere un nou comunism, ci un nou etatism, care doreşte să aleagă unde lasă parteneri privaţi şi unde preferă să deţină el frâiele. Mercedes şi Audi, de exemplu, sunt parteneri bine-veniţi, ei crează locuri de muncă de mare valoare. În schimb, E.on est cel care decide cât de adânc trebuie să îşi bage mâna în buzunar consumatorii ungari pentru achitarea facturilor la energie. Şi, cum mulţi dintre ei nu mai pot deloc să o facă, aceasta a devenit o problemă politică. 'Datoriile consumatorilor casnici faţă de furnizorii de energie sunt atât de mari, încât au devenit un pericol social', spune Navracsics.

Statul trebuie să intervină pentru a uşura această povară. Sectorul serviciilor de utilitate publică (curent, gaz, apă) trebuie aşezat pe o bază 'nonprofit'. Cum - este încă neclar, însă preluarea E.on ar fi un prim pas în această direcţie.

Se anticipează conflicte deschise cu Bruxellesul, în condiţiile în care reţete ungară pentru depăşirea crizei pare să contravină preceptelor UE.

În fapt, există argumente în favoarea modelului mixt de economie privată şi implicare mai activă a statului, adoptat de Orban: După căderea comunismului, economia ungară a fost liberalizată radical, cu rezultată că aproape toţi romii şi-au pierdut dintr-un foc locurile de muncă.

În acelaşi timp, concerne străine cumpărau companii ungare adesea doar pentru a le închide şi a-şi asigura astfel piaţa pentru propriile lor produse. Atunci a luat naştere ceea ce nimeni nu anticipase: actualul extremism de dreapta al ungurilor.

În special în estul ţării, romii rămaşi, în marea lor majoritate, fără un loc de muncă trăiesc la un loc cu 'ungurii' afectaţi şi ei în egală măsură de liberalizare. Romii recurg adesea la furturi şi aceasta face ca ungurii să reacţioneze furios şi vocile rasiste să câştige teren.

Problema este atât de explozivă, încât trebuie găsită rapid o soluţie. Or, piaţa liberă nu poate să o furnizeze. 'Noi le oferim un loc de muncă acelora cărora piaţa nu le dă se lucru', a rezumat situaţia Orban. Fraza sa pare totodată să arunce îndoială asupra sistemului capitalist. Conservatorii ungari vorbesc adesea despre capitalismul 'sălbatic', care 'pune în pericol democraţia', deoarece tensiunile sociale născute odată cu trecerea la o economie de piaţă au condus la extremism politic.