Pieţele bursiere europene şi asiatice au crescut, pe fondul rezultatelor alegerilor din Grecia

(NICOLAS ASFOURI / AFP / GettyImages)
Marius Dragoi
18.06.2012

Pieţele bursiere europene şi asiatice au crescut la începutul tranzacţionărilor după suportul acordat în urma alegerilor din Grecia partidelor care susţin ajutorul de salvare, potrivit bbc.com

Astfel, principalul indice al bursei din Franţa a crescut cu 1,8%, iar în Germania cu 1,5%. Indicele de la bursa britanica a crescut cu 1,3%.

Acţiunile pe pieţele din Asia au înregistrat la rândul lor creşteri.

Noua Democraţie a câştigat, duminică, alegerile legislative din Grecia şi a lansat un apel la un guvern de uniune naţională, dar negocierile se anunţă dificile, în condiţiile în care Syriza a anunţat că intră în opoziţie, iar PASOK vrea cât mai multe forţe de stânge într-o eventuală coaliţie.

Europenii au răsuflat uşuraţi după victoria formaţiunii de centru-dreapta, dar analiştii avertizează că vor urma negocieri complicate pentru formarea unui guvern.

Mai ales că situaţia nu e cu mult diferită faţă de alegerile din 6 mai, în urma cărora principalele partide nu au reuşit să ajungă la un acord, iar preşedintele a fost nevoit să decidă organizarea unui nou scrutin.

De altfel, chiar primele declaraţii ale liderilor arată diferenţele de opinie.

Liderul Noii Democraţii, Antonis Samaris, a declarat că victoria formaţiunii sale este ”a întregii Europe” şi a făcut apel la formarea unui guvern de uniunea naţională.

Alexis Tsipras a anunţat că Syriza intră în opoziţie.

Liderul socialist Evangelos Venizelos a condiţionat însă sprijinul pentru un eventual guvern de coaliţie de prezenţa forţelor de stânga, inclusiv a stângii radicale, Syriza.

”Nicio decizie nu poate fi luată fără o unitate naţională”, a spus Venizelos.

Analiştii consideră că liderul socialist se îndoieşte de viabilitatea unei eventuale coaliţii între Noua Democraţie şi PASOK, care ar avea o majoritate fragilă.

Fost ministru de finanţe, Evangelos Venizelos are încă proaspete în memorie plecările şi neînţelegerile din partid, atunci când PASOK se afla la putere şi încerca să impună măsuri de austeritate nepopulare.

Potrivit BBC, prezenţa semnificativă a Syriza în Parlament va da un nou avânt oponenţilor acordului cu instituţiile internaţionale

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor