PIB-ul Chinei ajunge la sub 7% în cel de-al treilea trimestru al acestui an
Creşterea economică a Chinei s-a menţinut la 6,9% in cel de-al treilea trimestru al anului 2015, ajungând la cel mai mic ritm al său începând cu martie 2009.
alte articole
“În mod specific, creşterea din ultimul an a fost de 7% în primul trimestru, de 7,0% în al doilea trimestru şi de 6,9% în al treilea trimestru”, a declarat luni Biroul Naţional pentru Statistică al Chinei.
Agenţia pentru statistică a calificat performanţa generală a economiei naţionale ca fiind “stabilă şi mergând într-o direcţie pozitivă”, cu toate că fluctuaţiile bursiere din vară au adus în prim plan o volatilitate suspectă pentru o ţară care a ajuns să aibă a doua economie din lume.
Beijingul se străduieşte să-şi atingă obiectivul propus pentru 2015 – o creştere de 7% a PIB-ului – în mijlocul temerilor tot mai mari legate de încetinirea economiei chineze.