Economia Chinei se clatină. Investitori furioşi răpesc un “rege” al shadow banking-ului
alte articole
Şeful unei burse chineze care tranzacţionează metale minore a fost răpit sâmbătă de investitori furioşi în timpul unui raid de dimineaţă şi a fost predat poliţiei din Shanghai, în condiţiile în care investitorii au încercat să forţeze autorităţile să investigheze motivul pentru care au fost îngheţate fondurile lor, susţine Financial Times.
Investitorii au protestat timp de câteva săptămâni după ce Fanya Metals Exchange a încetat în luna iulie să mai efectueze plăţi pentru produsele de investiţii financiare. Bursa, care îşi are sediul în oraşul chinez sud-vestic Kunming, a cumpărat şi a depozitat metale minore precum indiu şi bismut, şi în acelaşi timp a oferit produse de investiţii financiare cu lichiditate şi dobânzi ridicate prin biroul său din Shanghai şi prin filiala sa financiară din Kunming – care funcţionează precum o aşa zisă “bancă fantomă”.
China are un sistem ilegal de credit - aşa numitul shadow banking system - o multitudine de organizaţii care oferă credite şi care sunt tolerate de regimul comunist. Deşi asociat cu riscuri uriaşe, în ultimii 5 ani sistemul ilegal de credit al Chinei a ajuns să ruleze uriaşa sumă ce 17 trilioane de yuani.
Odată ce recesiunea economiei chineze a început să devină evidentă, problemele din sistemul ilegal de credit al Chinei au început să apară. Săptămâna trecută, reprezentanţii din unsprezece bănci ilegale au trimis o scrisoare deschisă unui oficial comunist de top al provinciei Hebei, cerând un bailout.
Un rege al shadow banking-ului chinez răpit şi predat poliţiei
Mai mulţi investitori chinezi au venit din oraşe îndepărtate pentru a se alătura celor câteva sute de persoane care au înconjurat sâmbătă dimineaţă un hotel de lux din Shanghai. Când fondatorul bursei Fanya, Shan Jiuliang, a încercat să părăsească hotelul, investitorii l-au urcat forţat într-o maşină, înainte să îl predea celei mai apropiate secţii de poliţie. Poliţia din Shanghai l-a plasat pe Shan în custodie şi a promis că va colabora cu autorităţile locale din provincia Yunnan pentru a cerceta ce s-a întâmplat cu banii investitorilor. Ulterior, poliţia l-a eliberat pe Shan fără să-l acuze de nimic.
Protestele din Shanghai şi Kunming şi activităţile bursei Fanya au eşuat să atragă o atenţie mare, în mod public, din partea organismelor de reglementare. Un raport publicat de un organism local de reglementare, care a identificat bursa Fanya ca unul dintre cele mai mari riscuri de investiţii din Yunnan, a fost modificat la sfârşitul anului trecut pentru a se înlătura orice referire la Fanya.
Bursa Fanya a început să experimenteze probleme de lichiditate în această primăvară. S-a estimat că Fanya a acumulat mari cantităţi din anumite metale ce pot acoperi cererea pentru câţiva ani de acum înainte. Aceste metale minore pot fi folosite în anumite aplicaţii hi-tech şi militare, şi au fost cumpărate la preţuri situate deasupra nivelului pieţei. Problemele înregistrate pe bursă presează preţurile unora dintre aceste metale, în condiţiile în care comercianţii anticipează că Fanya îşi va lichida stocul.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.