Phenianul confirmă lansarea unei rachete. SUA şi aliaţii solicită o întâlnire de urgenţă a ONU

Coreea de Nord a confirmat testarea unei rachete balistice de rază medie în Marea Japoniei. SUA, Japonia şi Coreea de Sud a cerut consultări urgente ale Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre noul test.
(Arhivă) Generalul Ri Yong Gil (st) şi liderul nord-coreean Kim Jong-un. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.02.2017

Regimul comunist din Phenian a susţinut luni că programul său de arme a înregistrat progrese, după ce a confirmat că a testat cu succes o rachetă balistică de rază medie spre lungă.

Agenţia nord-coreeană oficială de ştiri KCNA a declarat că “o rachetă balistică sol-sol de rază medie spre lungă Pukguksong-2 ... a fost testată cu succes duminică”.

Agenţia a raportat, de asemenea, că liderul comunist Kim Jong-un a fost prezent la lansare, ocazie cu care şi-a exprimat “satisfacţia pentru faptul că deţine un mijloc puternic de atac nuclear care contribuie la măreţia ţării”.

“Ca urmare a dezvoltării noului sistem militar strategic, Armata Poporului este capabilă să îşi îndeplinească sarcinile strategice mai eficient şi mai rapid în orice spaţiu: sub apă sau pe uscat”, a anunţat KCNA.

Primele informaţii despre testul de rachetă au fost raportate duminică de Ministerul sud-coreean al Apărării, după ce racheta nord-coreeană a fost lansată în Marea Japoniei.

Lansarea a avut loc pe fondul vizitei oficiale a premierului nipon Shinzo Abe în SUA, în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump. Testul de duminică este primul de acest gen al Phenianului de la investirea oficială a lui Trump în luna ianuarie şi a fost în mare parte interpretat ca o provocare directă la adresa noului preşedinte american.

SUA, Japonia şi Coreea de Sud au anunţat că au solicitat o întâlnire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre testul de rachetă nord-coreean, a confirmat un oficial american duminică seară. Întâlnirea va avea loc luni după masă.

“Provocator şi inacceptabil”

Statele vecine ale Coreei de Nord şi comunitatea internaţională au condamnat acţiunile nucleare ale Phenianului.

Ministerul sud-coreean al Apărării a precizat că lansarea nu a fost doar o încălcare clară a rezoluţiilor adoptate de Consiliul de Securitate al ONU împotriva testelor nucleare şi de rachete desfăşurate în ultimii câţiva ani de Coreea de Nord, “ci este de asemenea şi o ameninţare gravă la pacea şi stabilitatea Peninsulei Coreene şi a comunităţii internaţionale întreg”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Nordul trebuie “să se abţină de la alte provocări” şi a cerut Phenianului să “se implice din nou într-un dialog credibil şi semnificativ cu comunitatea internaţională”.

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politici de securitate, a susţinut într-o declaraţie: “Indiferenţa Coreei de Nord faţă de obligaţiile sale internaţionale este provocatoare şi inacceptabilă”.

Conform rezoluţiilor adoptate de ONU, Phenianului îi este interzis să dezvolte sau să achiziţioneze orice tip de tehnologie pentru rachete balistice.

Sancţiunile impuse de ONU asupra Nordului au avut loc după primele sale teste nucleare din 2006. Sancţiunile au eşuat, totuşi, să oprească ritmul de dezvoltare al armelor Phenianului. În plus, Coreea de Nord a desfăşurat anul trecut două teste nucleare şi mai multe teste de rachete în cadrul unor eforturi continue pentru aparenta extindere a programelor sale de rachete şi arme nucleare.

Într-un discurs cu ocazia Anului Nou, dictatorul nord-coreean a declarat că pregătirile ţării sale pentru lansarea unei rachete balistice intercontinentale au ajuns “în stadiul final”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor