Percheziţii DIICOT la Oil Terminal, CEC Bank şi Vama Constanţa, într-un dosar de contrabandă cu motorină. Directorul Oil Terminal şi-a dat demisia

DIICOT (facebook.com)
Liliana Alexe
12.11.2026
DIICOT (facebook.com)
Liliana Alexe
12.11.2026

Procurorii DIICOT au anunţat că, joi, sunt puse în aplicare 46 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Bacău, Prahova, Galaţi şi Ilfov, într-un dosar care vizează tranzacţii cu motorină.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, obţinere ilegală de fonduri, înşelăciune, deturnare a licitaţiilor publice şi abuz în serviciu, unele dintre acestea în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, potrivit comunicatului transmis de DIICOT.

Gruparea infracţională s-ar fi format în 2023, în jurul a patru suspecţi, iar ulterior i s-au alăturat şi alţi membri, susţin anchetatorii.

Activitatea grupării a fost coordonată de un suspect, care exercita controlul asupra mai multor societăţi comerciale, prin intermediul unor persoane desemnate formal în funcţii de administrare.

Gruparea ar fi fost sprijinită de şeful unei administraţii judeţene a finanţelor publice.

Sunt vizate Oil Terminal, Vama Constanţa şi CEC Bank. Conform surselor G4Media, percheziţiile îi vizează şi pe un şef din Vama Constanţa, şi pe Gabriel Daraban, director comercial al Oil Terminal, care şi-ar fi dat demisia cu o zi înainte din funcţia.

De asemenea, pe lista celor vizaţi s-ar mai afla vameşi din Constanţa, şeful inspecţiei fiscale din cadrul ANAF Bacău, mai mulţi directori de la Oil Terminal şi angajaţi ai CEC Bank.

Printre suspecţi ar figura şi Florentina Ioanei, care a condus Vama Constanţa între 2022 şi 2024, potrivit surselor.

DIICOT susţine că s-ar fi constituit o grupare infracţională în jurul a două firme Euronova Energies (Elveţia) şi Alkagesta LTD (Malta) care a pus în funcţiune un mecanism complex de contrabandă cu petrol rusesc pe care îl aduceau în România, cu ajutorul Vămii Constanţa.

Prin acest mecanism erau ocolite sancţiunile internaţionale pe petrolul rusesc, mai arată DIICOT. Documentele erau falsificate, în special cele de origine şi transport, şi erau folosite reţele paralele de transport maritim, greu de controlat, prin care petrolul ruşilor ajungea la firme din România, susţine procurorii.

Conform G4Media, Gabriel Daraban este de 14 ani directorul Oil Terminal şi administratorul Global Defense Logistics, firma vizată în dosarul de evaziune şi spălare de bani în acordarea asistenţei portuare pentru navele NATO, unde DNA a făcut percheziţii.

Gabriel Daraban a fost pasager în zborurile private spre Mykonos cu magistraţi (inclusiv doi judecători CCR), afacerişti şi politicieni şi este fratele lui Mihai Daraban, şeful Camerei de Comerţ din România, cel care susţine că a plătit avionul privat din banii instituţiei pe care o conduce.

Nu este primul dosar în care firma este implicată într-un dosar DNA. Societatea mai este acuzată că a mituit un oficial străin pentru a obţine un contract de alimentare cu combustibil a navelor de la Mihail Kogalniceanu.

Conform declaraţiei de avere datată în 23 aprilie din 2024, Daraban are o casă de vacanţă cu teren în Spania, cumpărate în 2023, două case de locuit în Constanţa, una de vacanţă în Slănic Prahova şi un apartament în Bucureşti.

Daraban are şi un Maserati Levante, fabricat în 2019.

Daraban are declarate bijuterii de 45.000 de euro (achiziţionate între 1990-2020) şi tablouri ale unor pictori români în valoare de 10.000 de euro (achiziţionate între 1998-1999).

Gabriel Daraban are 906.000 dolari în bancă, 418.000 euro şi 127.000 lei.

De la Oil Terminal are un salariu de aproximativ 41.000 de euro pe an, iar de la firma Dynalog Logistics unde este director general încasa 36.700 lei anual, iar soţia sa încasa 180.000 anual de la Global Defense Logistics, unde era în 2024 director conforma declaraţiei de avere a lui Gabriel Daraban.

De la Global Defense a declarat că a încasat dividende de peste 3,6 milioane de lei, iar de la Dynalog Logistics aproximativ 108.000 lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos