Stanomir, despre CG şi nostalgia după Ceauşescu: Este imaginea mentalului colectiv al unei părţi a naţiunii care venerează trecutul totalitar

Călin Georgescu reprezintă o fotografie a mentalului colectiv al unei părţi a naţiunii noastre, o parte care găseşte în acest personaj politic întruchiparea valorilor pe care le asociază cu trecutul totalitar al României, a subliniat politologul Ioan Stanomir, în cadrul unui dialog cu filosoful Gabriel Liiceanu, desfăşurat la Ateneul Român.

Potrivit lui Stanomir, reabilitarea imaginii fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi neputinţa unei părţi a societăţii de a înţelege lucid şi raţional trecutul totalitar al ţării favorizează apariţia unor personaje precum Călin Georgescu.

„Un om precum Călin Georgescu nu s-ar fi putut naşte niciodată dacă românii ar fi avut o perspectivă mai clară şi mai lucidă asupra trecutului lor, pentru că numai din confuzia de valori şi din rătăcire se pot ivi salvatorii de acest tip. Nicolae Ceauşescu face parte din această categorie de salvatori. Nu este singurul, iar Călin Georgescu este, în mod cert, parte din acest context de personalităţi. El trebuie privit cu foarte multă seriozitate, nu trebuie nici supraestimat, nici subestimat. El reprezintă, de fapt, o fotografie a mentalului colectiv al unei părţi a naţiunii noastre, o parte care se închină la trecutul totalitar şi care găseşte în acest personaj politic întruchiparea valorilor pe care le asociază cu trecutul totalitar”, a subliniat Stanomir, citat de Ziare.com.

Ceauşescu pe TikTok şi fragilitatea democraţiei

Ioan Stanomir a vorbit despre felul în care clipurile de pe TikTok îl readuc pe Nicolae Ceauşescu în atenţia publicului. Politologul a descris ironic imaginea fostului dictator ca patriot şi conducător al unei ţări prospere, arătând că din această reprezentare dispar tocmai consecinţele regimului comunist.

„Mulţi se uită la Nicolae Ceauşescu pe telefoanele mobile, pe TikTok, în particular. Şi îl văd în diferite clipuri. Se vede şi în metrou. Dacă mergi mult cu metroul, cum merg eu, la un moment dat, vezi că, între două videoclipuri cu iepuraşi, apare cineva care nu e iepuraş. Este Nicolae Ceauşescu. Şi lumea se uită la acest personaj aproape cum te-ai uita la un personaj generat prin inteligenţă artificială.

Pare interesant, dar e greu de crezut că a existat. Dar dacă a existat, cu siguranţă că a fost un om de seamă, pentru că a fost un patriot. De ce a fost un patriot? Pentru că a condus o Românie independentă şi prosperă. Atât de prosperă încât a legitimat exterminarea copiilor cu dizabilităţi şi a condamnat oamenii să moară de frig şi de foame în propriul lor apartament.

Dar această dimensiune a regimului comunist este scoasă din discuţie, pentru că, după 36 de ani, aş spune că Nicolae Ceauşescu îşi trăieşte cea mai frumoasă vârstă. Sunt convins că, dacă mi-ar fi dat să-l întâlnesc pe Nicolae Ceauşescu, i-aş spune că într-adevăr a izbândit şi că este într-adevăr cel mai iubit fiu al poporului. Se bucură de o popularitate pe care nimeni nu ar fi bănuit-o în decembrie 1989”, a spus Stanomir.

În opinia sa, „această popularitate funestă de care se bucură Nicolae Ceauşescu explică şi vulnerabilităţile şi fragilităţile democraţiei noastre”.

Stanomir le-a reproşat politicienilor proeuropeni şi prodemocraţi că nu au reuşit să intre în dialog cu această parte a societăţii şi să îi vorbească despre lipsa libertăţii în comunism pe un ton accesibil, fără să dea lecţii.

„Comunismul nu a fost un stat liber, părinţii şi bunicii lor nu au fost liberi, au fost sclavi. Iar dacă eşti sclav într-un stat, nu poţi, nu ai dreptul moral să încerci să idolatrizezi pe cel care te-a ţinut în sclavie. Cred că astăzi trebuie spuse lucrurile cât se poate de brutal, pentru că timpul enunţurilor sofisticate şi relativismelor de tot felul a trecut”, a spus Stanomir.

Două rapoarte care nu au ajuns să facă parte din memoria colectivă

Politologul a invocat două rapoarte pe care le consideră „documente morale”. Primul este Raportul Comisiei Wiesel, „care clarifică o dată pentru totdeauna participarea şi vinovăţia României în Holocaust”.

Al doilea este raportul de condamnare oficială a regimului comunist, de la a cărui elaborare se împlinesc 20 de ani pe 18 decembrie.

În aprecierea sa, niciunul dintre rapoarte „nu a devenit cu adevărat parte a politicilor educaţionale de profunzime şi niciunul dintre ele nu a reuşit să facă parte cu adevărat din mentalul nostru colectiv”.

„Pentru că, la aceste două întrebări, prima - ce natură a avut regimul Antonescu şi a doua - ce natură a avut regimul comunist, orice om educat, moral trebuie să dea un răspuns fără măcar a se mai gândi. Ezitarea în a da un răspuns traduce ezitarea de a fi om. Ezitarea de a fi om înseamnă îmbrăţişarea antisemitismului, pe de o parte, şi a totalitarismului comunist, pe de altă parte”, a arătat politologul.

Stanomir a descris critica totalitarismului drept punctul de plecare al unei soluţii. Alternativa pe care o propune este o politică în care felul în care este tratat omul să primeze în faţa indicatorilor şi a planurilor.

„Critica totalitarismului este începutul pentru formularea unei soluţii. Şi noi ştim care este alternativa la politica totalitară. Este politica la scară umană, politica demnităţii umane. Această politică a demnităţii umane nu este atât de dificilă pe cât cred unii dintre politicienii români şi europeni că este. Nu este atât de tehnică. Nu ţine de cifre, nu ţine de statistici, nu ţine de planuri, ţine de maniera în care îl tratezi pe om şi priveşti demnitatea omului ca fiind suprema virtute, pe care nu ai dreptul să o atingi în niciun fel”, a accentuat politologul.

„A-i pierde pe oameni este mai grav decât orice deficit”

În analiza lui Stanomir, „eşecul memoriei este inseparabil de eşecul proiectului democratic în România de după 1989”.

El a criticat felul în care rezultatele economice au ajuns să fie tratate ca măsură a reuşitei politice şi a revenit la dificultatea de a-i convinge pe cei care văd în Călin Georgescu un salvator.

„Pentru că la noi s-a considerat mereu că dacă stăm bine la statistici, stăm bine pe toate capitolele. Or, dincolo de statistici se află oamenii şi a-i pierde pe oameni este mai grav decât orice deficit. Deficitul poate fi salvat, investiţii pot fi atrase. Dar cum îi atragi pe oameni în matca unei gândiri democratice? Cum îi faci să înţeleagă că un fost ofiţer DIE, cel mai probabil, nu poate fi salvatorul României şi că el nu poate vorbi nici în numele creştinismului ortodox, nici în numele demnităţii naţionale, nici în numele strămoşilor. Nu e Tudor Vladimirescu, nu e Nicolae Bălcescu. Şi, cu toate acestea, mulţi dintre compatrioţii noştri se încăpăţânează”, a susţinut Stanomir.

Politologul i-a avertizat pe cei aflaţi la conducerea ţării că, dacă vor continua aceleaşi politici, dialogul cu oamenii pe care îi consideră deja abandonaţi va deveni imposibil. În opinia sa, s-ar pierde astfel şi şansa de a construi o punte între oameni care privesc diferit trecutul ţării. Stanomir a invocat exemplul Federaţiei Ruse şi a pus responsabilitatea acestui dialog în sarcina celor care aspiră la funcţii de conducere.

„Nu vrem să ajungem ca Federaţia Rusă, unde oamenii asistă impasibil la un carnagiu. Nu vrem să fim Federaţia Rusă, să ne pese doar de kilometrii pe care îi cucerim şi de oamenii pe care îi ucidem. Refuz să cred că românii doresc să fie pe acelaşi nivel moral cu Nicolae Ceauşescu. Dacă unii dintre ei cred, datoria noastră este, cu calm, să încercăm să le traducem în cuvintele lor gândurile noastre. Dar, în primul rând, aceasta este o sarcină politică şi cei care vor să fie premieri, preşedinţi, preşedintele camerei parlamentare trebuie, în primul rând, să se uite la oglindă şi să se întrebe: am eu capacitatea de a vorbi şi, vorbind, să fiu auzit, sau vorbesc la pereţi? Dacă vorbeşti la pereţi, nu ai nevoie să fii ales. Poţi s-o faci în liniştea apartamentului său a vilei tale”, a mai spus Ioan Stanomir.