"Per ansamblu, se vor reduce" - Ministrul Educaţiei, despre veniturile din sistemul de învăţământ

. (pixabay.com)
D.B.
26.08.2025

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a admis într-un interviu acordat luni seara la Antena 3 CNN că măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern vor duce la scăderea veniturilor din sistemul de învăţământ.

El a subliniat însă că salariile de bază ale profesorilor titulari rămân neafectate, modificările vizând doar plata cu ora.

„Salariul nu se va modifica. Şi nu toţi au avut plata cu ora. Dintre titulari, cred că în jur de 40 şi ceva la sută mai luau şi plata cu ora. (…) Deci salariile nu se modifică şi, aşa cum am spus (…) condiţia mea a fost că nu dăm oameni afară, nu reducem salariile şi că orice măsură trebuie să fie ghidată de principiul raţionalităţii”, a declarat ministrul.

El a recunoscut totuşi că, „per ansamblu, (…) veniturile se vor reduce într-adevăr” în educaţie.

Pentru viitor, David propune schimbarea modului de calcul al plăţii cu ora. Din anul şcolar 2026–2027, aceasta ar putea fi diferenţiată în funcţie de mediul de predare.

„Pentru profesori ar trebui, poate, să gândim diverse sume diferenţiate pentru plata cu ora (…) Una este mediu rural, alta este, poate, mediul urban. Şi asta ar putea să fie o temă de gândire”, a mai spus ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor