PD a sunat la Bucureşti pentru a schimba şeful delegaţiei PE în Moldova

Reprezentanţi ai Partidului Democrat au apelat la Partidul Social Democrat din România pentru a-l schimba pe eurodeputatul Andi Cristea din funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru Republica Moldova.
Andi Cristea (www.caleaeuropeana.ro)
Ana Chitoroagă
17.12.2015

„Miercuri, 16 decembrie, împreună cu europarlamentarii Elmar Brok (PPE) şi Petras Auštrevičius (ALDE), am avut o videoconferinţă cu liderii partidelor de la Chişinău. Având mandat din partea grupului meu politic, am spus anumite lucruri ferme „colegilor” din Partidul Democrat, chestiuni cu impact politic intern şi european. Ştiţi care a fost reacţia lor? Pe moment nu au spus nimic, au luat notă de ce le-am comunicat, iar imediat după întâlnire au sunat la Bucureşti, la Partidul Social Democrat, al cărui membru sunt, ca să încerce să mă schimbe din funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru Republica Moldova”, susţine Andi Cristea, revoltat de gestul celor din PD, pe care îl califică drept unul de „inconştienţă politică”, citat de jurnal.md

Andi Cristea, care este membru al Partidului Social Democrat, susţine că democraţii moldoveni s-au supărat pe el, deoarece şi-a permis să-i critice.

„Din păcate, asemenea apucături fac ca Moldova să întârzie în drumul spre UE prin acţiuni care pur si simplu nu se fac, nici intern şi nici extern. Ruşinos! Ce nu ştiu colegii mei este că preşedinţii delegaţiilor Parlamentului European sunt aleşi pe o durată de cinci ani şi răspunsul meu la această încercare nu poate fi decât unul instituţional”, a mai declarat europarlamentarul.

Este de menţionat că oligarhul Vladimir Plahotiuc se află în relaţii bune atât cu actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, cât şi cu Victor Ponta, cu care a avut numeroase întâlniri atât la Chişinău cât şi Bucureşti.

Între PD şi PSD există şi un acord de colaborare, cele două partide făcând parte din aceeaşi familie europeană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor