Liderul socialiştilor se grăbeşte să împiedice unirea Moldovei cu România prin modificarea Constituţiei
alte articole
Proiectul propus de socialişti prevede modificarea art. 142 din Constituţia Moldovei, astfel încât dacă s-ar organiza un referendum, să nu fie posibilă modificarea statalităţii RM, eliminând automat probabilitatea unirii.
„Eu am promis că PSRM va lansa în curând o campanie naţională de luptă cu acei care doresc lichidarea statalităţii RM. În timpul apropiat vor fi lansate un set de acţiuni mult mai masiv. Una din acţiunile incluse în această campanie este modificarea Constituţiei”, a declarat Dodon în cadrul unei conferinţe de presă, citat de privesc.eu.
În art. 142, alineatul 1 se stipulează că „Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”.
Dodon ar prefera să modifice Constituţia chiar în Parlament cu susţinerea deputaţilor din toate partidele, mai puţin PL şi PLDM, cu care nici nu va discuta despre asta.
„Imediat după Anul Nou, voi începe personal discuţiile cu liderii fracţiunilor parlamentare. Cu Ghimpu n-ai ce vorbi, cu cel care stă în penitenciarul 13 (Vlad Filat n.r.) tot n-ai ce vorbi. Voi încerca cu ceilalţi să văd dacă vor susţine în plenul Parlamentului să modificăm Constituţia, astfel încât să fie excluse aceste prevederi din art.142”, a adăugat socialistul.
„Săptămâna viitoare, 400 de mii de hărţi istorice cu Moldova lui Ştefan cel Mare vor fi repartizate pe întreg teritoriul RM”, a menţionat liderul socialist, după ce săptămâna trecută un membru al fracţiunii pe care o conduce a rupt în timpul şedinţei Parlamentului harta României Mari din anul 1930.
Amintim că la 10 decembrie, membrii Partidului Socialist din Moldova (PSRM) au cerut audierea în Parlament a ministrului Educaţiei, Corina Fusu după ce, la 24 noiembrie, aceasta a emis un ordin adresat instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceelor, prin care cerea repartizarea unor hărţi cu tematica „Organizarea Administrativă a Regatului României. 1930” pentru disciplinele Istoria Românilor şi Universală.
Imediat după şedinţa Parlamentului, Igor Dodon a venit cu ameninţări la adresa unioniştilor din Basarabia atenţionându-i să nu se joace „cu focul. O să vă ieie oamenii în furci. Eu lucrul ăsta vi-l promit. Vreţi să o luaţi în cap? O să o luaţi. Eu o spun”.