Paza de Coastă americană capturează un submarin ce transporta peste 7 tone de cocaină

Paza de Coastă americană a interceptat în 18 iulie un minisubmarin în largul coastei statului El Salvador. Dar nu a fost un submarin obişnuit, ci un aşa numit “narco-submarin” care avea la bord aproximativ 7,2 tone de cocaină în valoare de aproximativ un sfert de miliard de dolari.
Submarin interceptat de Paza de coastă a SUA (Coast Guard YouTube video screenshot)
Jack Phillips
11.08.2015

Paza de Coastă americană a interceptat în 18 iulie un minisubmarin în largul coastei statului El Salvador. Dar nu a fost un submarin obişnuit, ci un aşa numit “narco-submarin” care avea la bord aproximativ 7,2 tone de cocaină în valoare de aproximativ un sfert de miliard de dolari.

În această săptămână Paza de Coastă a publicat imagini cu interceptarea minisubmarinului şi impresionanta captură de cocaină.

Paza de Coastă a încercat să remorcheze submarinul înapoi în port, dar acesta s-a scufundat pe fundul mării. Alte două tone de cocaină – în valoare de aproximativ 45 milioane de dolari – s-au scufundat de asemenea. Paza de Coastă a recuperat aproape 5,5 tone de cocaină din mini-submarinul improvizat, care avea o lungime de 12,2 metri.

În ultimul deceniu, submarinele au devenit o metodă eficientă pentru a transporta ilegal droguri din America Centrală în Statele Unite.

Conform unui articol publicat în 2012 de New York Times prtivind narco-submarinele, cartelurile de droguri “au folosit nave pentru transport de mărfuri, ambarcaţiuni de pescuit, şalupe şi submarine – la început submarine semisubmersibile şi apoi submarine complet submersibile. Aceste submarine sunt concepute de ingineri şi piesele sunt construite sub paravanul oferit de Amazon. Apoi piesele sunt livrate separat pe fluviu şi ulterior sunt asamblate pe linia de coastă.”

Submarinele pot costa până la 1 milion de dolari, “dar pentru traficanţi acestea sunt efectiv de unică folosinţă”, a susţinut articolul.

Dacă Paza de Coastă capturează un submarin, un membru al echipajului submarinului poate declanşa inundarea acestuia pentru ca dovezile să se piardă, iar echipajul rămâne în apă. Este posibil ca în cazul incidentului de luna trecută să se fi întâmplat exact acest lucru.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor