PAS iniţiază un proiect de lege pentru combaterea traseismului politic în rândul aleşilor locali
alte articole
Un fenomen larg răspândit în ultima perioadă în politica din Republica Moldova este, în opinia secretarului general al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Igor Grosu, traseismul politic. Potrivit acestuia, oamenii acced în funcţiile elective pe listele şi cu susţinerea unui partid politic, iar ulterior, invocând de cele mai multe ori interesul naţional, sau grija nemărginită faţă de cetăţeni, pleacă şi aderă la un alt partid. De regulă, părăsesc partidele de opoziţie şi merg către partidul de guvernare.
„Din păcate acest fenomen a căpătat proporţii alarmante în ultimii ani, în special de când toate frâiele guvernării au fost preluate de aşa-numitul coordonator executiv al coaliţiei de guvernare, mai nou, preşedinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Aleşii poporului, parlamentari sau primari, aderă în masă la Partidul Democrat, dacă nu acceptă cu binişorul, tot arsenalul de care dispune Plahotniuc, procuratură, poliţie, justiţie şi alte instrumente mai puţin ortodoxe, sunt puse în acţiune pentru a obţine aderarea traseistului/traseiştilor la Partidul Democrat”, a menţionat, Igor Grosu în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia acestuia, tocmai deoarece în Moldova traseismul politic nu este pedepsit în niciun fel, Plahotniuc îşi doreşte implementarea sistemului uninominal. După alegeri toţi deputaţii din circumscripţii ar putea să adere la Partidul Democrat. Mai mult decât atât, acesta menţionează că, în condiţiile în care se obţine implementarea sistemului electoral în formula propusă de Partidul Democrat, ţara riscă să nu mai aibă opoziţie, întrucât toţi deputaţii vor dori să fie la guvernare, fiindcă în caz contrar nu vor putea să îndeplinească promisiunile din campania electorală şi atunci riscă să fie revocaţi. „Asta, de fapt, îşi doreşte Plahotniuc prin noul sistem electoral, să deţină controlul total asupra Parlamentului”, a adăugat Grosu.
„Problema de bază a traseismului politic, dincolo de faptul că este un fenomen extrem de toxic, constă în pierderea legitimităţii guvernării. Partidul Democrat a fost votat la ultimele alegeri de circa 15 la sută din alegători. În acelaşi timp, sondajele credibile, făcute publice zilele trecute, creditează acest partid cu doar 4 la sută din susţinerea populară. În ciuda acestui fapt, PD deţine, la moment, majoritatea parlamentară. Conform unei investigaţii jurnalistice recente, dacă în 2015 Partidul Democrat a obţinut 287 de primari,în momentul de faţă numărul acestora este de 400”, a subliniat secretarul general al PAS.
Astfel, Partidul Acţiune şi Solidaritate a elaborat şi propune Parlamentului o iniţiativă legislativă care are drept scop combaterea migraţiei politice în rândul aleşilor locali, astfel încât guvernarea locală să rămână una legitimă. În esenţă, proiectul ar consta în faptul că aleşii locali care vor părăsi partidele cu care au câştigat mandatele, să rămână fără aceste mandate. În context, luând în considerare faptul că PAS este un partid extraparlamentar, aceştia s-au adresat parlamentarilor forţelor democratice, în eventualitatea în care susţin această abordare, să preia acest proiect de lege şi să-l înregistreze în Parlament.
„La elaborarea proiectului a fost preluată experienţa României, unde, încă din 2006, există o reglementare cu privire la pierderea mandatului ca urmare a încetării calităţii de membru al partidului pe listele căruia alesul local a candidat şi a obţinut mandatul. De-a lungul unei perioade de peste 10 ani, în care legea respectivă este în vigoare, aceasta a fost contestată la Curtea Constituţională de mai mult de 20 de ori şi de fiecare dată Înalta Curte a recunoscut-o drept constituţională”, a specificat juristul PAS, Sergiu Litvinenco.