Partidul Popular câştigă alegerile generale din Spania, dar pierde majoritatea
alte articole
Conform rezultatelor oficiale ale scrutinului de duminică, Partidul Popular (PP) a obţinut 123 de locuri, PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) a obţinut 90 de locuri şi partidul anti-austeritate Podemos a ajuns pe locul al treilea cu 69 de locuri. Pe locul patru a ajuns partidul de centru Ciudadanos cu 40 de locuri.
Timp de peste 30 de ani, PP şi PSOE au venit alternativ la putere, dar conform rezultatelor din acest an, Parlamentul spaniol va fi forţat să împartă autoritatea între 4 partide.
După anunţarea rezultatelor, Rajoy a declarat susţinătorilor săi că va încerca să formeze un guvern stabil, adăugând că “Spania are nevoie de un guvern care să dispună de sprijinul Parlamentului”.
“Vom discuta şi negocia intens şi vom ajunge la un acord”, a mai precizat Rajoy.
Liderul Podemos, Pablo Iglesias, a declarat susţinătorilor săi: “Începem o nouă eră politică în ţara noastră”.
Alegerea unui nou premier este sarcina Regelui Felipe al VI-al al Spaniei, care va selecta premierul după discuţii purtate cu câştigătorii acestor alegeri.
Apoi, premierul nominalizat va fi supus unui vot de încredere înainte să îşi preia postul. Dacă el eşuează să obţină suficiente voturi, va fi organizat un alt doilea vot de încredere după 48 de ore. Şi, dacă un eventual impas nu este depăşit în 2 luni de la primul vot, Regele va cere organizarea de noi alegeri.