Partidele pro-ruse vor să blocheze intrarea în Parlament şi circulaţia în Chişinău. Primăria Chişinăului ameninţă cu judecata

Partidul Socialist condus de Igor Dodon şi Partidul Nostru al lui Renato Usatîi intenţionează să blocheze ieşirile din clădirea Parlamentului Republicii Moldova până le vor fi satisfăcute solicitările.
Parlamentul Republicii Moldova păzit de poliţişti (Epoch Times România)
Maria Maevschi
13.10.2015

Primăria municipiului Chişinău va depune o cerere de chemare în judecată, în scopul interzicerii unei acţiuni de protest în ziua de 15 octombrie, în faţa Parlamentului, cu sistarea circulaţiei transportului pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ideea acţiunii de protest aparţine Partidului Socialiştilor din Moldova, însă potrivit autorităţilor publice locale, în forma cerută ar încălca Legea cu privire la întruniri, anunţă Realitatea.md.

Luni, în cancelaria Primăriei municipiului Chişinău, a fost depusă, de către membrii PSRM, o declaraţie prealabilă, prin care aduc la cunoştinţă despre „intenţia de a organiza, pe 15 octombrie 2015, în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, o acţiune de protest”.

Organizatorii protestului mai solicită şi „redirecţionarea transportului public de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sistarea circulaţiei pe artera principală a oraşului, pe data de 15 octombrie 2015, între orele 12.00 – 18.00”.

Potrivit sursei citate, la solicitarea PSRM Primăria municipiului Chişinău vine cu următorul răspuns:

  • acţiunea de protest planificată pentru data de 15 octombrie 2015, în forma anunţată de organizatori, cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, încalcă legea privind întrunirile. Or, în cazul oricăror acţiuni publice, inclusiv întruniri, organizatorul întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor;
  • prin această acţiune, organizatorii vor periclita circulaţia transportului public, iar locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului.
  • Primăria municipiului Chişinău va depune o cerere de chemare în judecată, pentru a interzice desfăşurarea acţiunii de protest cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Precizăm că, marţi, Igor Dodon, liderul socialiştilor a venit cu detalii referitor la acţiunea de protest, planificată pentru joi 15 octombrie, când urmează să aibă loc prima Şedinţă a Parlamentului din această toamnă. Potrivit acestuia, protestatarii vor înconjura clădirea Parlamentului din toate părţile şi nu vor permite nimănui să iasă, până nu le vor fi îndeplinite solicitările, dar a menţionat totuşi că protestatarii nu intenţionează să ia cu asalt edificiul.

Luni, artera principală a oraşului Chişinău a fost blocată, s-au format ambuteiaje kilometrice, transportul public a fost redirecţionat, după ce protestatarii „Partidului Nostru” au decis să închidă partea de drum din faţa Parlamentului cu două TIR-uri.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a condamnat acţiunea, calificând-o drept o provocare, iar poliţia a anunţat că ar putea deschide un dosar penal pe acest caz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor