Ovidiu Dranga a participat la conferinţa dedicată celor 20 de ani de Francofonie în România
alte articole
Secretarul de stat Ovidiu Dranga a participat marţi, la conferinţa de presă organizată de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone din România (GADIF), cu ocazia prezentării oficiale a programului de evenimente cultural-artistice dedicate sărbătorii în acest an a Francofoniei.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cu acest prilej, secretarul de stat a evidenţiat semnificaţia aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) şi a trecut în revistă evenimentele culturale ce vor fi organizate de către Ministerul Afacerilor Externe.
Totodată, a fost prezentat şi logo-ul creat special pentru marcarea celor 20 de ani şi care va fi utilizat pentru evenimentele din ţară şi de la misiunile diplomatice din străinătate, spun sursele citate.
Referindu-se la rolul României în Francofonie, secretarul de stat a evocat parcursul istoric al celor 20 de ani, de la statutul de observator (1991), membru cu drepturi depline (1993), la cel de „stat-fanion” pentru Europa Centrală şi de Est (2006), statut dobândit în cadrul Summitului Francofoniei de la Bucureşti. „România se bucură de un important capital de simpatie atât în cadrul OIF, cât şi la nivel bilateral cu ţările francofone. Graţie statutului său transcontinental, OIF a reprezentat întotdeauna un cadru excelent de consolidare a relaţiilor noastre, atât cu statele francofone occidentale, dar şi de relansare a relaţiilor cu statele francofone dincolo de spaţiul euro-atlantic, în special cu ţările africane”, a subliniat secretarul de stat, în intervenţia sa.
Demnitarul MAE a menţionat principalele evenimente culturale şi de diplomaţie publică pe care Ministerul Afacerilor Externe le va organiza, pe plan intern, pentru marcarea celor două decenii de la aderarea României la OIF: 21 martie, Gala Francofoniei, la Casa Radio, împreună cu Societatea Română Radio. Gala va cuprinde şi ceremonia de premiere a unor personalităţi române cu merite deosebite în sfera francofoniei, organizată de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone de la Bucureşti (GADIF); 4 aprilie, vernisajul Expoziţiei „1993-2013 - Repere francofone în România”, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României şi în colaborare cu GADIF; în cursul lunii aprilie, inaugurarea „Pieţei Francofoniei” din Bucureşti şi ceremonia de înmânare a atestatelor funcţionarilor români participanţi la Planul de formare în limba franceză 2012; în luna mai, reuniunea cu bursierii promoţiei 2012-2013 din cadrul “Programului de burse doctorale Eugen Ionescu.
Totodată secretarul de stat a menţionat că misiunile diplomatice ale României vor organiza o serie de activităţi de diplomaţie publică, expoziţii, conferinţe, concerte, prelegeri, spectacole de teatru, proiecţii de filme, cu acest prilej.