OSCE încearcă să menţine procesul de negocieri "viu". Tiraspolul acuza Chişinăul

Reprezentantul Special al OSCE, Radojko Bogojevic, vede principalul său obiectiv în faptul de a "menţine procesul de negocieri, pentru ca acesta să fie "viu". Despre aceasta oficialul a declarat miercuri, în cadrul întrevederii de la Tiraspol cu preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk. Potrivit "Infotag", cu referire la pagina web a liderului tiraspolean, Bogojevic a comunicat că în 2014 este planificată desfăşurarea a cinci runde de negocieri, "inclusiv cu utilizarea tuturor evenimentelor pozitive, care au avut loc în timpul preşedinţiei ucrainene".
(DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
29.01.2014

Miercuri, în cadrul întrevederii de la Tiraspol cu preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, reprezentantul Special al OSCE, Radojko Bogojevic, a declarat ca principalul său obiectiv este de a "menţine procesul de negocieri, pentru ca acesta să fie "viu", potrivit "Infotag.

Potrivit paginei web a liderului tiraspolean, Bogojevic a comunicat că în 2014 este planificată desfăşurarea a cinci runde de negocieri, şi nu a exclus că participanţii la negocieri "se vor ocupa de protocoalele, semnate începând cu 2012, pentru a obţine realizarea acestora".

Şevciuk a declarat că Transnistria se pronunţă pentru soluţionarea problemelor "la masa de negocieri fără ultimatumuri şi presiuni", dar a menţiont că în in ultimul timp, în dialogul între Chişinău şi Tiraspol "s-au stabilit tendinţe îngrijorătoare: două treimi din adresările părţii transnistrene în adresa reprezentanţilor politici ai Republicii Moldova au rămas fără răspuns".

"Posibil partenerii noştri au o altă poziţie şi o respectăm, dar lipsa de răspuns la adresările noastre este complicat de numit încercare de a coopera", consideră acesta.

Liderul de la Tiraspol s-a arătat îngrijorat de modificările operate la legislaţie, la finele anului trecut, de către autorităţile Republicii Moldova, care "creează premise pentru înrăutăţirea situaţiei agenţilor economici din Transnistria".

"Dacă aceste decizii vor duce la urmări negative pentru întreprinderile transnistrene şi pentru economie în ansamblu, acest fapt va însemna pentru noi al doilea val de sancţiuni economice. În acest caz este complicat de a vorbi despre formarea unei atmosfere de încredere", a accentuat Şevciuk, propunând de a include subiectul limitărilor economice, întreprinse de către Republica Moldova în mod unilateral, pe ordinea de zi a următoarei runde de negocieri în formatul "5+2".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor