Orban, despre demersul lui Tăriceanu: Nu l-am recunoscut, parcă era o sosie a lui Tăriceanu

Liberalul Ludovic Orban a criticat miercuri demersul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu care anunţase cu scurt timp în urmă că ace un apel către liderul PNL Crin Antonescu să revină asupra deciziei de rupere a USL şi să se întoarcă în alianţă, iar în caz contrar se va întâlni personal cu premierul Ponta pentru a încerca să salveze USL.
Crin Antonescu şi Ludovic Orban (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.02.2014

Liberalul Ludovic Orban a criticat miercuri demersul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu care anunţase cu scurt timp în urmă că face un apel către liderul PNL Crin Antonescu să revină asupra deciziei de rupere a USL şi să se întoarcă în alianţă, iar în caz contrar se va întâlni personal cu premierul Ponta pentru a încerca să salveze USL.

Marţi seară, liberalii reuniţi în cadrul Delegaţiei Permanente au votat o rezoluţie prin care au rupt USL. Rezoluţia a fost adoptată cu 187 voturi pentru, 6 împotriva şi 2 abţineri.

Călin Popescu Tăriceanu, care a fost unul din cei care au votat împotrivă, a declarat că nu va accepta decizia luată cu o zi în urmă pentru că a fost luată „pe baza unor afirmaţii false furnizate colegilor mei”.

„Am vorbit în această dimineaţă cu premierul Victor Ponta că doreşte să continue proiectul USL şi mi-a dat asigurări că doreşte să continue proiectul USL în actuala formă. Îi cer preşedintelui PNL să revină în USL. Dragă Crin, dacă tu nu îţi vei asuma această responsabilitate, o voi face eu. Îi voi cere premierului Victor Ponta să-şi respecte toate angajamentele luate faţă de PNL, menţinerea poziţiilor PNL, susţinerea unui candidat liberal la Preşedinţia României. Mă voi duce azi să mă întâlnesc cu premierul Victor Ponta”, a adăugat acesta.

În replică, Ludovic Orban s-a declarat uimit de discursul lui Tăriceanu, membru liberal timp de 24 de ani, despre care a spus că nu l-a recunoscut şi s-a comportat mai mult ca o „sosie” a lui.

„Parcă a fost o sosie a domnului Tăriceanu, domnul Tăriceanu este de 24 de ani în PNL, toate funcţiile le-a dobândit ca membru al PNL, a fost preşedinte al PNL şi ştie ce înseamnă asta. Ştie ce înseamnă o decizie a PNL. Nu l-am recunoscut pe domnul Tăriceanu, am o uşoară compasiune pentru ceea ce face astăzi. Ar fi păcat ca o carieră de 24 de ani să fie pusă în umbră de un gest făcut la supărare. Domnul Tăriceanu nu reprezintă PNL. Aş fi preferat ca domnul Tăriceanu să vorbească cu domnul Ponta atunci când măsurile propuse de PNL nu erau susţinute în USL. Mă îndoiesc că domnul Tăriceanu poate să fie de acord cu amnistia, cu afacerea Roşia Montană, cu afacerea Rompetrol”, a declarat Ludovic Orban, pentru Realitatea TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor