Operaţiunea de repunere pe linia de plutire a navei Costa Concordia a reuşit
Italia, Roma – După 19 ore de lucru, operaţiunea de repunere pe linia de plutire a navei de croazieră Costa Concordia a reuşit.
Lucrările au început luni, 16 septembrie puţin după orele 9 ale dimineţii, şi s-au finalizat în această dimineaţă, la ora 4:00 a.m., ora Italiei, lângă insula Giglio, acolo unde nava naufragiase în urmă cu 20 de luni.
Costa Concordia a fost îndreptată, urmând a fi tractată într-un port, şi demontată pe uscat sau eventual restaurată.
Operaţiunea de recuperare a navei este cea mai costisitoare din istoria marinei, dar şi una foarte complicată şi riscantă, existând pericolul ca vasul să se rupă în timpul manevrelor, ducând astfel la o poluare puternică a apei, în urma deversării în mare a deşeurilor create / rămase în interiorul ei din luna ianuarie a anului trecut şi până acum.
Echipa care a dus la final cu succes această intervenţie numără peste 500 de ingineri si are in fruntea sa pe Nick Sloan, managerul general al operaţiunii de salvare din partea companiei Titan-Micoperi.
Potrivit paginii web a ziarului l’Unità, momentul încheierii operaţiunii a fost sărbătorit chiar cu sirena navei Concordia, care a trimis spre cerul dimineţii sunetul său de victorie: vasul era din nou pe verticală.
Odată completată operaţia, se va putea verifica starea epavei, făcându-se o evaluare a stării ei generale, în scopul unei eventuale restaurări a structurii.
15 chesoane vor fi instalate la tribord, apoi alte 30 vor fi instalate pe ambele părţi ale navei, golite de apă, pentru a asigura că vasul pluteşte. Cu nava pusă pe linia de plutire, va exista posibilitatea unei evaluări precise a timpului necesar transferării epavei de pe Insula Giglio.
Reamintim că nava de croazieră Costa Concordia a naufragiat în luna ianuarie 2012, iar incidentul s-a soldat cu moartea a 32 de persoane şi dispariţia altor 2.