Valeriu Nicolae, dezvăluiri explozive despre cuscrul lui Călin Georgescu / Legături cu serviciile secrete

Mihai D. Neagu (Valeriu Nicolae / Facebook)
Andrei Pricopie
07.01.2026
Mihai D. Neagu (Valeriu Nicolae / Facebook)
Andrei Pricopie
07.01.2026

Analistul Valeriu Nicolae a continuat, miercuri, serie dezvăluirilor despre apropiaţii controversatului Călin Georgescu, fost prezidenţiabil acuzat de tentativă de lovitură de stat.

"Cuscrul lui Călin Georgescu, Mihai D. Neagu, este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare în aceeaşi generaţie cu Călin Georgescu (2006 unul, 2007 altul). De ce un ONG-ist antisistem precum Călin Georgescu făcea şcoala de securici a lui Gabriel Oprea e o întrebare la care desigur doar treziţii în conştiinţă pot să ne răspundă. Imediat după ce a absolvit şcoala de securici, cuscru a fost înscris în PDL şi a fost mâna dreaptă a lui Vasile Blaga. Vameşul Blaga, omul lui Băsescu inima sistemului, off, cum ar zice suveraniştii. A devenit şeful PDL de la Giurgiu (banii tot din vamă veneau)", a afirmat Valeriu Nicolae.

Potrivit cunoscutului blogger, într-un articol din presa vremii, Mihai Neagu spunea, întrebat dacă va participa la alegeri, că nu e glumă, că "dacă vine ordin pe unitate", el execută.

"În 2015 Neagu era şi şeful Consiliului de Administraţie de la Compania Naţionale a Uraniului - o poziţie tradiţional controlată de servicii. În 2017 locul lui era ocupat de Cosmin Ghiţă. Fata lui Neagu şi nora lui Călin Georgescu era partenera de afaceri a lui Cosmin Ghiţă pe atunci. Cosmin Ghiţă a devenit CEO-ul de la Nuclearelectrica. Şi Cosmin Ghiţă este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare. Cuscru a lucrat/lucrează la Nuclearelectrica, locul ăla cu sinecuri senzaţional de bine plătite de stat. Naşul de căsătorie al fiului lui Călin Georgescu este primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, al cărui tată a fost şeful serviciului de cadre al miliţiei judeţului Galaţi, deci tot servicii secrete. Şi Pucheanu are o diplomă de la colegiile serviciilor. Cuscru a avut/are o sinecură şi la Galaţi, că doar nu se putea altfel", a continuat Valeriu Nicolae.

Analistul a dezvăluit că primarul Pucheanu a aprobat ca primăria să plătească bani fiului lui Georgescu pentru organizarea unui turneu de tenis (dovezile despre asta le-a făcut publice recent).

"Hrană, apă, energie cum s-ar zice. Şi cumva, cumva încă sunt o grămadă de bolovani, inclusiv preoţi, care sunt convinşi că Georgescu vine din spuma dacilor puri creştini şi nu a securiştilor celor mai împuţiţi. Dacă Nicuşor Dan ar fi avut legături similare cred că le-ar fi explodat capul de furie. Vineri avem un super episod. În pregătirea lui am pus ceva care să ajute - vedeţi în comentariu. Mulţumim pentru distribuiri, poate, poate mai trezim câţiva treziţi în conştiinţa mm lui Georgescu", a adăugat Valeriu Nicolae.

Mihai D. Neagu (Valeriu Nicolae / Facebook)
Mihai D. Neagu (Valeriu Nicolae / Facebook)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos