Expertă în comunicare strategică îl critică pe Nicuşor Dan pentru poziţionarea în dosarele "Venezuela" şi "Groenlanda"

Oana Marinescu, expertă în comunicare strategică pentru mediul politic, diplomatic şi instituţional la nivel înalt, a criticat poziţionarea preşedintelui Nicuşor Dan pe două dintre dosarele-cheie ale momentului - "Venezuela" şi "Groenlanda".
"Am ascultat declaraţia preşedintelui Nicuşor Dan cu privire la criza din Venezuela şi riscul de criză în Groenlanda. Îmi menţin evaluarea de zilele trecute: conducerea statului român habar nu are cum se face o poziţionare publică într-o situaţie de criză sau de risc de criză la nivel internaţional. Probabil Nicuşor Dan a vrut să rămână disciplinat în declaraţia Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă, pe care România o susţine. Asta e normal. Dar nu se face aşa comunicarea la nivelul unui şef de stat. Nu faci un bla-bla de tip making of, în care povesteşti că şi România şi-a dat acordul, apoi dai din mână că aia e. Mai avea un pic să ne spună că au trecut contribuţiile României la respectiva declaraţie pe la el pentru aprobare", a declarat Oana Marinescu.
Experta a opinat că ar fi fost normal ca Nicuşor Dan să spună în câteva cuvinte poziţia României, atât pentru că cetăţenii români trebuie să fie reprezentaţi şi informaţi, cât şi pentru că toate ambasadele stau cu ochii şi urechile pe el şi transmit mai departe ce şi cum spune.
"Lipsa de fermitate şi de coerenţă în poziţionarea publică este evaluată la nivel diplomatic. Cât priveşte Groenlanda, probabil a vrut să reducă riscul şi să calmeze spiritele. Dar a ales calea greşita. Administraţia Trump nu funcţionează cu declaraţii oficiale de anexare. Aşa cum nu i-au trimis citaţie lui Maduro prin poştă. Nu e credibil argumentul lui. Putea găsi alt mod de a argumenta că nu e un risc atât de mare. În plus, când liderii ţărilor vestice dau mesaje publice că Groenlanda şi Danemarca sunt singurele care pot decide ce se întâmplă cu Groenlanda, ceea ce arată că iau foarte în serios ameninţările şi declaraţiile administraţiei Trump, Nicuşor Dan ştie sigur că anexarea nu se va întâmpla", a precizat Oana Marinescu.
Potrivit expertei, şi Maduro a crezut că SUA nu-i va face nimic şi fix asta şi faptul că americanii s-au simţit luaţi la mişto a contribuit la escaladarea situaţiei.
"Desigur, nu spun că poziţia României şi a lui ND poate avea genul acesta de efect, că noi suntem în provincia Dâmboviţeană de la marginea imperiilor. Şi ne străduim - prin liderii şi politicienii noştri - să rămânem pitiţi aici. Eu nu cred că discuţia despre Groenlanda este doar despre un teritoriu, ci despre modul de organizare a lumii. Probabil ND vrea să semnalizeze ceva SUA. Însă semnalizează şi europenilor", a punctat Oana Marinescu.
Cum s-a poziţionat Nicuşor Dan în conferinţa de la Paris
Jurnalist: Aş vrea să vă întreb cum vă poziţionaţi, ca Preşedinte al României, în cazul intervenţiei americane din Venezuela. Consideraţi că acea intervenţie americană în Venezuela încalcă dreptul internaţional?
Şi, în acelaşi timp, dacă-mi permiteţi, cum vă poziţionaţi în chestiunea Groenlandei? Au fost acele ameninţări care au venit din partea Statelor Unitele ale Americii, există şi o declaraţie semnată de şapte state europene, inclusiv Polonia, Franţa, Germania, Marea Britanie. Ar fi sfârşitul NATO dacă Statele Unite ale Americii ar încerca să anexeze Groenlanda?
Nicuşor Dan: Bun, în primul rând, pe Venezuela a existat o declaraţie a Uniunii, a 26 din cele 27 de ţări din Uniune, printre care şi România, foarte nuanţată, şi asta este poziţia pe care noi o avem. Vă daţi seama că acea declaraţie a fost rezultatul unor discuţii, negocieri pe text.
În ceea ce priveşte Groenlanda, în primul rând că nu vorbim de o intenţie oficială a administraţiei americane, deci am avut nişte declaraţii. Şi, în al doilea rând, situaţia este cu totul si cu totul diferită. E vorba de un teritoriu autonom care este parte din Coroana daneză şi care este teritoriu NATO, deci nu se pune problema.