ONU, Rusia şi SUA vor discuta despre criza siriană la Geneva

Delegatul special al ONU în Siria susţine că ONU, Rusia şi SUA vor discuta în această săptămână în Geneva despre conflictul soldat cu numeroase victime din Siria.
Staffan de Mistura, delegatul special al ONU în Siria. (Captură Foto)
Andrei Popescu
10.12.2015

Staffan de Mistura a declarat miercuri agenţiei de ştiri Reuters că discuţiile trilaterale din Geneva, programate pentru 11 decembrie, fac parte din activitatea pregătitoare pentru o nouă rundă de negocieri internaţionale care urmăresc găsirea unei soluţii la criza siriană.

“Se va discuta despre organizarea mai eficientă a viitoarelor întâlniri de la Viena”, a declarat delegatul ONU.

Două runde de astfel de discuţii internaţionale, la care a participat şi Iranul, au avut loc în capitala austriacă în 30 octombrie şi 14 noiembrie.

La sfârşitul rundei de discuţii din noiembrie, participanţii au căzut de acord să se întâlnească din nou în “aproximativ o lună” pentru a evalua progresul făcut către încetarea focului şi începerea unui proces politic în Siria.

Săptămâna trecută, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a anunţat noi discuţii în privinţa conflictului sirian şi diplomaţii au declarat că negocierile vor avea probabil loc în 18 decembrie la New York.

Ştirile despre întâlnirea celor trei oficiali în Geneva au fost publicate pentru prima dată de agenţia de ştiri RIA Novosti, care l-a citat pe viceministrul rus de externe Ghennadi Gatilov.

Diplomatul rus a declarat: “Ne vom prezenta viziunea asupra situaţiei (din Siria), punând accentul pe necesitatea intensificării luptei împotriva terorismului. Este o prioritate pentru noi. Facem apel pentru consolidarea eforturilor comune în această zonă.”

SUA conduce o coaliţie de aproximativ 60 de ţări care desfăşoară o campanie de bombardamente asupra poziţiilor Statului Islamic în Siria şi Irak.

Moscova şi-a început propria campanie de bombardamente în 30 noiembrie, dar SUA şi aliaţii săi susţin că loviturile ruşilor au vizat în principal poziţii ale rebelilor moderaţi care se opun regimului din Damasc şi mai puţin poziţii ale Statului Islamic sau ale altor grupuri extremiste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor