ONU intervine în cazul cargoului încărcat cu armament. Se prevăd noi sancţiuni pentru Coreea de Nord
Operaţiunile de descărcare a cargoului nord coreean încarcat cu armament, capturat săptămâna trecută în apele canalului Panama, continuă.
Pe cargoul Gang Chon Chong care venea din Cuba au fost descoperite, săptămâna trecută, în mijlocul a 10 mii tone de zahăr, au fost găsite două avioane MIG 21, două rachete complete sol-aer de tip Volga şi Peciora, nouă rachete dezasamblate şi 15 motoare de schimb pentru cele două avioane. Armamentul, care datează din anii '60, urma să ajungă în mâinile regimului de la Phenian, livrarea încălcând Rezoluţia ONU din 2009, care îi interzice Coreei de Nord orice schimb de arme, cu exceţia armelor de calibru mic.
Alarma a fost declanşată pe 16 iulie, când o fregată care patrula în largul coastei Panama a observat că vasul nord coreean naviga cu transponderul stins. La percheziţionarea cargoului, în faţa ofiţerilor vamali, cei 35 de membri ai echipajului s-au arătat ostili şi au sabotat sistemul electric al navei pentru a încetini operaţiile de descărcare. Comandantul ar fi încercat chiar să-şi taie gâtul în faţa portretelor lui Kim Il Sung şi a fiului său Kim Jong Il, care se aflau în cabina lui, dar a fost blocat la timp.
Ministrul pentru Siguranţă al statului Panama, José Raul Mulino, a declarat că nu va da curs cererii de eliberare a navei şi a echipajului său făcută de Coreea de Nord, deoarece a fost comisă o infracţiune şi investigaţiile sunt în curs de desfăşurare.
Între timp, cazul a ajuns pe masa Secretarului General al ONU, Ban Ki-Moon, care, de îndată ce cargoul Gang Chon Chong va fi complet descărcat, va trimite o echipă de experţi pentru a inspecta armamentul confiscat şi a interoga echipajul. Guvernul cubanez susţine că încărcătura de pe cargoul capturat nu reprezintă nimic altceva decât armament defensiv vechi şi uzat, care era trimis în Coreea de Nord pentru reparaţii, dar nu a explicat de ce nava a încercat să se sustragă controlului şi de ce nu a fost făcută o cerere de autorizare extraordinară la ONU pentru acest transport de armament "nefuncţional".
Statele Unite, care au gestionat Canalul Panama până în 1999, au lăudat comportamentul autorităţilor din Panama şi au condamnat această tentativă de încălcare a rezoluţiei ONU.
Ambasadorul britanic la ONU, Mark Lyall Grant, a lăudat munca autorităţilor din Panama. Graţie eforturilor acestora, Consiliul de Securitate va dispune de infomaţiile necesare pentru a putea evalua cele întâmplate şi a emite sancţiuni mult mai dure care să prevină noi incidente de acest tip.
Acest episod spune multe despre gradul de acutizare a crizei care afectează regimurile comuniste din Cuba şi din Coreea de Nord. Potrivit lui Hugh Griffiths, de la Stockholm Internaţional Peace Research Institute, "călătoria cargoului Gang Chon Chong surprinde prin disperare şi stupiditate". Având în vedere importanţa Canalulului Panama, care face legatura între Marea Caraibelor şi Oceanul Pacific şi leagă America Centrală de America de Sud, apele din zonă sunt cele mai controlate ape din lume".