Oficiali iranieni şi americani ar fi discutat în secret săptămâna trecută în Irak, susţine un canal TV israelian

Clădire a centralei nucleare Bushehr din localitatea Bushehr, sudul Iranului (IIPA/Getty Images)
Andrei Popescu
10.07.2019

Într-un raport care ar putea fi un avertisment la adresa preşedintelui american Donald Trump sau o satisfacţie faţă de situaţia în care se află regimul iranian, postul de televiziune israelian i24 a susţinut că în ultima săptămână o delegaţie din SUA a purtat discuţii cu un grup de oficiali de rang înalt iranieni în Erbit, capitala de facto a Kurdistanul irakian, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Întâlnirile sunt considerate un semnal al potenţialei schimbări de opinii a guvernului iranian, a precizat raportul, pe fondul crizei economice tot mai dure din Republica Islamică. Un alt semnal este arestarea a 125 de oficiali guvernamentali irakieni, dintre care mulţi au fost acuzaţi de spionaj. Unii au fost înlăturaţi din funcţii, alţii au dispărut pur şi simplu din viaţa publică, precum generalul Ali Nasiri, care probabil a fost arestat, potrivit surselor, iar alţii au fost ucişi în asasinate, care includ injecţii letale sau “accidente” auto.

Potrivit raportului israelian, Iranul a făcut primele propuneri de negocieri cu SUA – deşi preşedintele american Donald Trump a insistat în repetate rânduri că ar fi deschis la astfel de discuţii. Aparent, Teheranul a contactat partide ale opoziţiei kurde din Irak, de unde şi locul întâlnirii. Din păcate, o sursă iraniană a afirmat că aceste convorbiri au fost “inutile”. În plus, un oficial al Departamentului de Stat american a contestat raportul i24, susţinând că zvonurile despre o întâlnire SUA-Iran sunt “incerte”.

Totuşi, surse iraniene ale israelienilor au avertizat că liderii din Teheran sunt îngrijoraţi din cauza unui posibil puci nonviolent ce ar putea avea loc în cadrul Gărzilor Revoluţionare Islamice ale Iranului (IRGC).

Sursele sugerează că IRGC, în special forţele Basij (una dintre cele cinci forţe militare ale Gărzilor) sunt divizate, sugerând că regimul iranian ar depune eforturi pentru a combate un “puci soft” în formare.

Delegaţia iraniană a fost condusă de nepotul fostului ayatollah Ruhollah Khomeini, Hassan Khomeini. Doi oficiali din cadrul IRGC au fost de asemenea implicaţi în discuţii, precum şi Iraj Masjedi, delegatul special al Iranului în Irak. Public, Teheranul a refuzat propunerile lui Trump şi a insistat că nu va negocia cu administraţia SUA.

Raportul a fost publicat după ce în ultimele zile, două petroliere care transportau ţiţei iranian au fost capturate şi Teheranul a depăşit limitele prevăzute în acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri atât în ceea ce priveşte cantitatea de uraniu pe care o poate stoca, cât şi gradul de puritate la care îşi poate îmbogăţi uraniul (3,67%), aparent ajungând la 4,5%. Iar acum, Iranul ameninţă că îşi va îmbogăţi uraniul la un grad de puritate de 20%.

În acelaşi timp, SUA a acuzat Iranul de atacarea recentă a câtorva petroliere în Golful Persic şi Strâmtoarea Ormuz, lucru negat de Teheran. De asemenea, tensiunile dintre cele două ţări au fost amplificate şi de decizia iranienilor de a doborî o dronă americană despre care a susţinut că a pătruns în spaţiul aerian al Iranului. Doborârea dronei a dus la organizarea şi suspendarea, în ultima clipă, a unui atac aerian american asupra Iranului.

Totuşi, se pare că în ultimele zile Washingtonul şi-ar fi calmat oarecum tonul retoricii anti-iranene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor