Obama şi Romney: Două mijloace opuse de prezentare a aceleiaşi politici de expansiune

Campania prezidenţială din SUA se află pe ultima sută de metri: până la alegeri au rămas două luni şi jumătate, înaintarea oficială a candidaţilor urmează să aibă loc la sfârşitul lui august începutul lui septembrie, însă numele acestora - Barack Obama şi Mitt Romney - sunt deja cunoscute. Ţara este practic împărţită în două: ratingul din august al lui Obama este de 52%, al lui Romney - de 45%.

Aceste date coincid practic cu rezultatele votului din 2008, când democratul Obama a obţinut 52,87%, iar republicanul McCain - 45,62%. Însă, experţii sunt extrem de precauţi în pronosticuri, pentru că lui Obama pare să-i fi întors spatele deţinătorii de mari capitaluri: deja a treia lună consecutiv Romney îl depăşeşte pe actualul preşedinte în ceea ce priveşte fondurile strânse pentru campanie, constată cotidianul rus Utro.

În aceste condiţii, nu se ştie exact cine va câştiga, cu atât mai mult cu cât Obama a reuşit să-i dezamăgească pe mulţi, iar Romney - să-i sperie. Inovaţiile socio-economice ale preşedintelui în exerciţiu fie nu şi-au atins ţinta, fie nu au fost puse în aplicare şi, pentru a-şi mobiliza adepţii, el încearcă să imite ofensiva asupra 'motanilor graşi' de pe Wall Street (fat cats), unul dintre care ar fi şi principalul său adversar.

Înainte să intre în marea politică, aminteşte Utro, Romney conducea firma Bain Capital, care câştiga bani din închiderea unor întreprinderi nerentabile: falimenta uzine, realiza concedieri în masă. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni că promisiunile sale privind înfiinţarea a 12 milioane de noi locuri de muncă nu sunt crezute de mulţi. Însă, pentru Romney acest lucru nu este atât de important, pentru că alegătorii săi cheie nu sunt şomerii, ci oamenii care asigură realizarea modului de viaţă american: marele business, rămăşiţele clasei de mijloc şi gospodăriile solide.

O altă întrebare este de ce anume va depinde, în final, victoria unuia dintre cei doi candidaţi. Judecând după modul în care procesul electoral s-a desfăşurat în ultimii ani în SUA, multe depind de preferinţele elitelor. Dacă punerea de acord a intereselor diverselor grupuri va reuşi, alegerile se vor desfăşura fără excese, dacă nu - lucrurile ar putea ajunge până la un nou 'Watergate' (demisia lui Richard Nixon în 1974) sau renumărarea voturilor (Gore a pierdut astfel în faţa lui Bush, în 2000).

Astăzi este timpul să fie decisă o strategie pentru următorii patru ani, iar abordările lui Obama faţă de soluţionarea problemelor de sistem nu le convin tuturor, mai ales pe fondul ponosticurilor privind un nou val de criză. Cererile de a pune capăt autonomiei Sistemului Federal de Rezerve (Banca Centrală, FED) şi de a stopa tipărirea necontrolată a banilor, cereri ce se fac auzite în Congres, nu au coincis în mod întâmplător cu expirarea termenului de 99 de ani de la transferarea către FED a tiparniţei de bani. În afară de aceasta, China îşi promovează în mod insistent yuanul în calitate de valută regională şi ameninţă să-şi majoreze de mai multe ori rezervele în aur şi valută, aruncând pe piaţa mondială miliarde de dolari.

Aceste provocări necesită replici de răspuns, fapt care Administraţiei Obama pare să nu-i reuşească, este de părere Utro. În această situaţie, fie trebuie lansat un nou proiect, fără a schimba preşedintele, fie introdus în joc un nou lider, cu menţinerea vechilor abordări. Sistemul bipartit al SUA permite şi una, şi alta.

Încă înainte de apariţia lui Paul Rayan ca partener de cursă (vicepreşedinte) al lui Romney, analiştii glumeau că alegătorii vor trebui să aleagă 'între tristul Obama şi plictisitorul Romney', însă acum jocurile se fac la alt nivel. Programul economic al lui Rayan, care presupune renunţarea la majorarea treptată a masei monetare şi reducerea cheltuielilor bugetare cu 5,3 trilioane de dolari prin suprimarea de programe destinate celor cu venituri mici nu înseamnă o corecţie a cursului, ci o schimbare totală de orientare.

De altfel, şi în planul politicii externe cuplul Romney(Rayan joacă în contrast cu Obama. Ambele echipe nu precupeţesc critici: preşedintele în exerciţiu este prezentat ca un 'politician slab, care a lezat prestigiul Americii' şi ale cărui singure realizări sunt distrugerea lui Bin Laden şi doborârea lui Gaddafi. Restul sunt doar eşecuri: 'controlul asupra situaţiei din Orientul Mijlociu a fost pierdut, 'părăsind Irakul şi Afganistanul, Obama a predat Iranului cheile Bagdadului şi a lăsat Afganistanul talibanilor şi serviciilor secrete pakistaneze care se află în spatele acestora'.

În ceea ce-l priveşte pe Romney, acesta a fost deja supranumit 'Bush în ediţia doi': aceleaşi porniri mesianice şi aceleaşi scăpări lamentabile. Romney afirmă că 'oamenii din ţări diferite nu au interese comune: există cei care seamănă rău şi cei care luptă cu acest rău'. El promite să se ocupe de 'doborârea dictatorului sirian Assad', să clarifice situaţia cu Iranul, 'să lichideze imperiul răului al lui Putin' şi să 'sisteze resetarea'. De fapt, Romney transformă SUA într-o sperietoare mondială, iar o asemenea perspectivă nu convine multora.

Un contrast atât de evident între preşedintele în exerciţiu şi contracandidatul său conferă situaţiei o anumită picanterie: în timp ce Obama 'tace şi face', Romney 'are mâinile legate, dar tună şi fulgeră'. În final, este vorba despre o concurenţă între două mijloace total opuse de formulare a uneia şi aceleiaşi politici de expansiune: 'vechea Americă', care imită spiritul de front, se opune cinismului laureatului Premiului Nobel pentru Pace.

Cine dintre cei doi este de preferat pentru Rusia - nu este deloc clar, în opinia Utro. Cu Obama au fost stabilite deja scheme de dialog, însă pentru nimeni nu este demult un secret că preşedintele american a pus la cale 'resetarea' tocmai pentru a neutraliza Moscova, pentru ca aceasta să nu-i încurce jocurile în OM. În acelaşi timp, Romney demonstrează o agresivitate şocantă, însă nu se ştie 'cum va cânta el după ce va deveni preşedinte al SUA şi va privi în ochii lui Putin'.

În general, potrivit Utro, ambele variante sunt proastă, pentru că, în pofida stilisticii diferite, obiectivul este acelaşi: dominarea totală pe plan global. În acest sens, Rusia este un duşman care trebuie cel puţin slăbit. Sau şi mai bine - distrus.