Obama evaluează opţiunea militară, Pentagonul pregăteşte forţele navale
alte articole
Pentagonul în mişcare
Forţele navale americane s-au apropiat de Siria în vederea unei posibile decizii a preşedintelui Barack Obama de a ataca forţele regimului lui Bashar Assad, a raportat Secretarul Apărării, Chuck Hagel.
Şeful Pentagonului a declarat că Obama a cerut Pentagonului să pregătească opţiunile militare pentru Siria, adăugând că unele dintre aceste opţiuni „necesită amplasarea forţelor noastre". Hagel a refuzat să descrie orice mişcare specifică a forţelor SUA, dar surse din Apărare a declarat în condiţii de anonimat pentru Associated Press că Marina SUA a trimis în Mediterana de Est o a patra navă de război înarmată cu rachete balistice.
Forţele Navale se pregătesc pentru orice alegere a lui Obama. „Departamentul Apărării are responsabilitatea de a furniza guvernului posibilitatea de a reacţiona la diferitele eventualităţi şi acest lucru necesită amplasarea forţelor noastre, pentru a fi în măsură să punem în aplicare diferitele opţiuni pe care le-ar alege Preşedintele", a declarat şeful Pentagonului.
Ieri, într-un interviu acordat programului "New Day" de pe CNN, Obama a vorbit despre posibilitatea unei intervenţii militare americane, subliniind însă că ar avea nevoie de un mandat de la ONU. "În cazul în care Statele Unite intervin şi atacată o altă ţară, fără un mandat din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi, fără dovezi clare care pot fi prezentate, atunci apar întrebări în termeni de drept internaţional", a precizat Obama, adăugând că ideea că Statele Unite singure pot pune capăt războiului civil din Siria, este "supraevaluată".
Posibilitatea uneii reacţii a comunităţii internaţionale în Siria a devenit tot mai concretă după atacul de miercuri, la est de Damasc, unde activiştii opoziţiei siriene au acuzat regimul lui Bashar Assad de folosirea gazelor toxice, oferind bilanţul victimelor care variază între 136 de morţi şi 1.300. Damascul neagă că a folosit arme chimice, definind acuzaţiile "absolut nefondate".
În acest sens, Hagel a declarat că Statele Unite sunt în coordonare cu comunitatea internaţională pentru a determina „ce s-a întâmplat exact”.„Evaluăm”, a declarat şeful Pentagonului, adăugând că o decizie cu privire la presupusa folosire a armelor chimice trebuie să se ia rapid, pentru că „este posibil un alt atac", chiar dacă „nu ştim încă" data când se va petrece.
Hagel a afirmat, de asemenea, că, în ciuda faptului că săptămâna viitoare se va deplasa în Asia de Sud-Est, va rămâne în contact cu Casa Albă privind evoluţiile din Siria şi planificarea unei potenţiale acţiuni a Statelor Unite. Navele US Navy sunt capabile să efectueze diverse acţiuni militare, inclusiv lansarea de rachete Tomahawk, care au fost utilizate, de exemplu, în 2011, ca parte a intervenţiei internaţionale în Libia şi care a adus sfârşitul guvernării lui Moammer Gaddafi.
În cazul în care Statele Unite ale Americii vor să-i trimită un mesaj lui Bashar Assad acţiunea militară cea mai probabilă ar fi un atac cu rachete Tomahawk de pe o navă din Marea Mediterană.