Oamenii de stiinta controleaza celulele prin intermediul genomului sintetic

Cercetatori (Chris Hondros / Getty Images)
Epoch Times România
06.06.2010

In cadrul unei realizari de pionierat, oamenii de stiinta au reusit crearea unui genom* artificial capabil a controla si produce replica unei celule vii. Cercetatorii cred ca acest salt paveaza calea catre obtinerea unor bacterii prin inginerii speciale, bacterii care ar putea ajuta la solutionarea unei palete largi de probleme legate de mediu, energie si sanatate umana.

Folosind substante chimice de laborator, oamenii de stiinta au produs ceea ce au numit prima "celula sintetica” din lume.

Aceasta descoperire a fost condusa de catre geneticianul J. Craig Venter de la Institutul J. Craig Venter din Maryland. "Suntem astazi aici, pentru a prezenta prima celula sintetica — o celula facuta pornind de la codul digital din computer, construind cromozomul din substantele chimice din patru eprubete, asambland cromozomii intr-un ferment, transplantandu-l intr-o celula bacteriana receptacul si in cele din urma transformand acea celula intr-o noua specie de bacterie” a declarat el.

Conform d-lui Venter cercetatorii care investigau fundatia genetica a vietii au venit acum 15 ani cu ideea fabricarii unui cromozom bacterian.

Cercetatorii au pus cap la cap materia genetica a bacteriei M. mycoides prin introducerea unor fibre scurte in fermentul care isi folosea enzimele reparatoare pentru a coase ADN-ul intr-un sir lung de material genetic.

Au fost necesare trei astfel de insertii, pentru a asambla genomul M. mycoides, pe care oamenii de stiinta l-au transferat intr-o a doua bacterie numita Mycoplasm capricolum. Cercetatorii spun ca ADN-ul transplantat a inceput sa functioneze ca un genom normal in interiorul bacteriei M. capricolum, comandand productia de proteine M. mycoides, conferind in acest fel bacteriei gazda noi proprietati, caracteristice M. mycoides.

Pentru a distinge genomul lor sintetic de unul natural, Venter spune ca cercetatorii au introdus "filigrane” in noul cod genetic. Acestea includ trei cotatii renumite, litere care formeaza numele celor 46 de persoane care si-au adus diferite contributii in acest proiect.

Acum, dupa ce au demonstrat ca este posibil sa controlezi o celula prin intermediul unui genom sintetic, cercetatorii afirma ca vor incerca folosirea acestei tehnologii in rezolvarea problemelor complexe legate de mediu si energie.

De exemplu, Venter sustine ca institutul sau a elaborat un parteneriat cu compania petroliera ExxonMobil in vederea dezvoltarii de noi tulpini de alge capabile de a capta dioxidul de carbon din atmosfera sau din sursele concentrate, cum ar fi oceanele, pentru a da nastere unor hidrocarburi care ar putea intra in rafinariile lor si care ar putea fi folosite la fabricarea benzinei si motorinei cu amprenta de carbon zero.

In domeniul medical Venter sustine ca tehnologia poate de asemenea permite oamenilor de stiinta sa fabrice vaccinuri in termen de cateva zile, in loc de astepta luni intregi. "Credem ca aceste unelte pot avea efect asupra vaccinurilor pentru anumite boli, lucru care nu a fost posibil pana acum — acele cazuri in care virusii evolueaza cu rapiditate, de exemplu rinovirusii. Nu ar fi frumos sa avem ceva care sa blocheze raceala comuna? Sau mult mai important, virusul HIV, care evolueaza atat de rapid incat vaccinurile fabricate azi nu pot tine piept cu modificarile evolutive ale virusului” a mai spus d-l Venter.

Intr-o serie de comentarii in jurnalul "Nature” oamenii de stiinta din diverse discipline si institutii considera crearea genomului sintetic drept un progres istoric important in biologie. Dar multi sunt de parere ca aceste realizari nu reprezinta crearea unei noi vieti, deoarece celula modificata in mod sintetic are la baza structuri genetice naturale.

Informatia despre d-l Craig Venter si colegii sai, referitoare la crearea primului genom sintetic va fi publicata saptamana aceasta in publicatia "Science”.

*conform definitiei din Wikipedia: "Prin genom se intelege masa totala de gene si alte informatii ereditare ale unei unitati structurale cu capacitati potentiale, de autonomie in exercitarea functiilor legate de ereditate, diversitate si determinare a caracterelor.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Genom)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor