Oamenii de ştiinţă au descoperit un mecanism al apariţiei lupusului şi o modalitate potenţială de inversare a bolii

Pacienţii cu lupus prezintă un dezechilibru la nivelul unei căi chimice esenţiale din organismul lor, conform unui studiu publicat miercuri în Nature.

Cercetătorii au descoperit că acest dezechilibru produce mai multe celule cauzatoare de boli, care favorizează apariţia lupusului. Dacă acest dezechilibru chimic poate fi corectat, ei cred că lupusul poate fi inversat.

Tratamentele actuale pentru lupus vizează adesea simptomele sau suprimă în general sistemul imunitar, ducând la efecte secundare. Cercetătorii consideră că ţintirea dezechilibrului chimic specific identificat ar putea trata mai eficient lupusul fără intervenţii de imunosupresie sistemică.

Lupusul este o boală autoimună cronică ce determină organismul să îşi atace propriile ţesuturi şi organe, inclusiv articulaţiile, pielea, rinichii, celulele sanguine, creierul, inima şi plămânii.

În prezent, nu există niciun tratament pentru lupus.

Un "comutator molecular" surprinzător

Substanţa chimică identificată de cercetători este receptorul de hidrocarburi arilice (AHR).

AHR este o proteină cheie implicată în dezechilibrul celulelor imunitare la pacienţii cu lupus. Aceasta reglează răspunsul organismului la poluanţii de mediu, bacterii şi metaboliţi. Deşi AHR este prezentă în toate celulele, nu este întotdeauna activă.

Cercetătorii au descoperit că pacienţii cu lupus au o activitate redusă a AHR. Această reducere conduce la o creştere a numărului celulelor T helper foliculare şi periferice, care sunt implicate în inflamaţie şi autoimunitate.

Cu toate acestea, atunci când activitatea AHR creşte, aceste celule T helper sunt reprogramate pentru a fi celule T care promovează vindecarea rănilor şi protecţia.

Dr. Jaehyuk Choi, profesor asociat de dermatologie la Northwestern University Feinberg School of Medicine şi autorul principal al studiului, a explicat pentru The Epoch Times că AHR poate fi comparat cu "un comutator molecular" care determină soarta celulelor imunitare.

Prin dezvoltarea de terapii care vizează AHR în celulele T helper periferice, cercetătorii cred că ar putea inversa lupusul.

Dr. Choi şi Dr. Deepak Rao, profesor asistent de medicină la Harvard Medical School, şi-au exprimat surprinderea de a descoperi că AHR ar putea fi vital în inversarea autoimunităţii, dat fiind că receptorul nu avea nicio legătură cunoscută cu aceasta.

Dr. Rao, care este, de asemenea, autor principal al studiului, a adăugat că a fost iniţial surprinzător să descopere că o celulă T implicată în vindecarea rănilor ar fi opusul unei celule T helper - autoimune.

"Aceste două populaţii de celule T cu aceste două funcţii nu sunt în mod evident conectate sau legate", a spus el. El a adăugat că nu ar fi putut prezice că, atunci când numărul de celule T care vindecă rănile creşte, celulele T helper autoimune vor fi diminuate, şi invers.

Celulele T determină autoimunitatea

Se ştie de mult timp că celulele T helper foliculare şi periferice joacă un rol major în apariţia lupusului, a declarat Dr. Rao pentru The Epoch Times.

În lupus, organismul pacientului produce autoanticorpi, anticorpi care atacă ţesuturile proprii. Celulele B generează aceşti autoanticorpi sub controlul celulelor T helkper - autoimune.

Prin urmare, prin conversia acestor celule T autoimune în celule implicate în vindecarea rănilor, producţia de autoanticorpi este redusă, diminuând astfel autoimunitatea.

"Este aproape ca o linie de flux celular, în care dacă poţi bloca un mecanism, consecinţele sunt eliminate de la sine", a explicat Dr. Choi.

El a evidenţiat rezultatele studiului care demonstrează că adăugarea AHR la celulele T helper autoimune în cultura celulară le transformă în celule care vindecă rănile. Aceste celule reprogramate nu mai pot ajuta celulele B să producă autoanticorpi.

Dr. Rao a adăugat că aceste celule T autoimune sunt prezente şi în alte afecţiuni autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, ridicând întrebarea dacă ţintele medicamentoase pentru aceste celule se pot aplica acestor afecţiuni.

Tratament fără imunosupresie

Studiul a prelevat probe de la 19 pacienţi cu lupus şi a comparat celulele lor imunitare cu cele ale 19 persoane sănătoase.

În ciuda dimensiunii mici a eşantionului iniţial, autorii au declarat pentru The Epoch Times că sunt de părere că descoperirile lor se aplică tuturor pacienţilor, deoarece au fost coroborate prin studii genetice.

Dr. Choi a explicat că descoperirile lor au fost, de asemenea, validate în studiile clinice TULIP ale AstraZeneca. Aceste studii au testat Anifrolumab, un medicament care interacţionează cu mecanismul AHR, şi au constatat că acesta controlează cu succes simptomele lupusului.

Tratamentele actuale pentru lupus sunt prescrise pentru a rezolva simptomele sau pentru a obţine efecte imunosupresoare extinse prin reducerea activităţii celulelor B şi T.

Cu toate acestea, atunci când celulele T autoimune sunt vizate în mod explicit de AHR, pacienţii pot suferi o inversare a bolii fără a-şi compromite imunitatea generală.

În plus, creşterea numărului de celule implicate în repararea rănilor şi a barierelor poate contribui la ameliorarea problemelor gastrointestinale, care sunt frecvente la pacienţii cu lupus.

"Au existat o serie de studii care au sugerat anomalii în funcţia de barieră sau integritatea barierei la pacienţii cu lupus, în special în intestin", a declarat Dr. Rao. "Deci, ne putem imagina că ar putea exista un efect benefic al acestui lucru".

În prezent, echipa doctorilor Choi şi Rao lucrează la identificarea unor terapii specifice care vizează selectiv doar celulele T autoimune.

Deoarece AHR este prezent în toate celulele, administrarea pe scară largă a tratamentelor care vizează AHR ar putea provoca efecte adverse sistemice, ceea ce autorii încearcă să evite.

În prezent, există deja pe piaţă medicamente care activează AHR, cum ar fi Tapinarof, o cremă topică aprobată pentru tratarea psoriazisului.

Contribuţii majore ale mediului la lupus?

Cercetătorii nu ştiu de ce AHR este implicat în evoluţia lupusului. De asemenea, în prezent nu se ştie de ce unii oameni suferă de lupus, iar alţii nu, deşi cercetătorii cred că este vorba de o combinaţie de expuneri genetice şi de mediu la toxine şi infecţii.

Având în vedere rolul AHR în răspunsul la factorii de mediu, Dr. Choi a declarat că rezultatele lor pot sugera că factorii de mediu majori contribuie la apariţia lupusului.

Poate că AHR, "care în mod normal integrează informaţiile din exterior sau din mediul înconjurător ... a mers prost la pacienţii cu lupus", iar pacienţii ar putea fi capabili să îşi rezolve lupusul doar prin schimbări ale stilului de viaţă, a speculat Dr. Choi.

"Cred că acest lucru necesită mai multe cercetări, dar este o idee interesantă la care ne putem gândi acum", a menţionat el.