Oamenii de ştiinţă au descoperit boli de inimă în mumiile din Egiptul Antic

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a descoperit o boală de inimă în mumiile egiptene antice, spulberând ideea că bolile cardiovasculare sunt o boală a omului modern.
Cercetătorii au folosit computerul tomograf cu raze X, sau tomograful, pentru a vedea dacă există posibilitatea de a detecta semne de boală de inimă, în 22 de mumii aflate la Muzeul de Antichităţi din Cairo, Egipt.
Tomograful este de obicei folosit pentru a monitoriza pacienţii cu boli cardiovasculare.
Mumiile aveau între 2000 şi 3500 de ani, potrivit lui Randall Thompson, un cardiolog de la Institutul Cardiologic Mid-America din Kansas City, Missouri. Thompson, care a condus studiul asupra mumiilor, susţine că acestea au fost extrem de bine conservate.
"Era ţesut cardiovascular într-un mare număr din aceste mumii", a spus Randall Thompson. "Şaisprezece au avut fie inima, fie sistemul cardiovascular intact, astfel am reuşit să ne facem o idee. Am descoperit, de asemenea, că ateroscleroza, sau boala care provoacă infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral, nu era ceva neobişnuit."
Thompson a afirmat că tomografiile au furnizat dovezi clare de ateroscleroză, care este acumularea de grăsimi, de colesterol şi de calciu, pe pereţii din interiorul vaselor de sânge a trei mumii şi o posibilă ateroscleroză în încă trei. Ateroscleroza cauzează o rigidizare şi o îngustare a arterelor, limitând fluxul de sânge către inimă şi creier.
Thompson susţine că ateroscleroza a fost semnificativ mai frecventă la mumiile care aveau 45 de ani sau mai mult la data decesului, şi seamănă foarte bine cu calcifierea văzută în arterele pacienţilor moderni cu probleme de inimă.
Deşi mumiile erau membri ai claselor dominante din Egiptul Antic, ceea ce înseamnă că au trăit şi au mâncat bine, Thompson a afirmat că stilul lor de viaţă era semnificativ mai sănătos decât cel de astăzi.
"Ei nu mâncau produse alimentare procesate sau grăsimi trans; nu fumau, şi chiar şi persoanele cele mai bogate aproape sigur făceau sport", a declarat el. "Nu există vreo formă de transport motorizat, ei fiind nevoiţi să meargă pe jos oriunde se duceau. Astfel, am fost un pic surprins. Aveau boala care provoacă infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral chiar şi atunci, chiar dacă dieta şi stilul de viaţă erau destul de diferite de al nostru."
Thompson spune că, foloseşte ceea ce a învăţat din studiul său asupra mumiilor, pentru a sfătui pacienţii săi, în special cei care au ţinut diete şi au făcut mult sport în încercarea de a evita bolile de inimă.
"Sunt în măsură să subliniez că boala a existat de multă vreme, literalmente dinainte de timpul lui Moise, şi că este învechită din punct de vedere genetic", a afirmat Thompson. "Cred că concentrarea asupra a ceea ce pot face în această privinţă îi ajută să treacă dincolo de sentimentul de vinovăţie sau de negare."
Thompson crede că bolile cardiovasculare sunt o parte a condiţiei umane, şi că oamenii de ştiinţă ar trebui să privească dincolo de factorii de risc cunoscuţi drept cauzatori de boli de inimă.
Cercetătorii descriu descoperirea lor privind bolile de inimă în mumiile antice, în Journal of American Medical Association.