Oamenii de ştiinţă ar fi descoperit de ce prostata se măreşte odată cu înaintarea în vârstă
Oamenii de ştiinţă au descoperit un subtip distinct de celule în prostată, care ar putea contribui la dezlegarea misterului legat de motivul pentru care glanda se măreşte odată cu înaintarea în vârstă.
Acest fenomen natural se numeşte hiperplazie benignă de prostată (HBP) şi tinde să apară doar într-o singură regiune a prostatei. Însă oamenii de ştiinţă încă nu înţeleg de ce, potrivit ScienceAlert.
Acum, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au descoperit un posibil vinovat ascuns în jurul uretrei.
Folosind secvenţierea ARN-ului la nivel de celulă unică, echipa a identificat o populaţie de celule prostatice care sunt deosebit de abundente în această regiune, mai ales în cazurile de HBP.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista The Journal of Pathology.
„Deşi HBP afectează milioane de bărbaţi din întreaga lume, oamenii de ştiinţă încă nu înţeleg pe deplin de ce se dezvoltă în principal într-o regiune a prostatei cunoscută sub numele de zona de tranziţie, în timp ce alte regiuni ale glandei rămân relativ neafectate”, explică autorul principal, Vasan Yegnasubramanian.
Zona de tranziţie este partea prostatei care înconjoară uretra.
Dacă această zonă se măreşte odată cu vârsta, poate îngusta canalul, făcând urinarea mai lentă şi mai sporadică.
Este cea mai frecventă problemă a prostatei la bărbaţii cu vârsta peste 50 de ani şi, deşi modificările nivelurilor hormonale, inflamaţia şi creşterea celulară joacă probabil un rol, nimeni nu ştie cu adevărat de ce, la nivel celular, apare HBP.
Urologul Charles Welliver de la Albany Medical College nu a fost implicat în studiul recent, dar într-un interviu acordat în august pentru podcastul Fundaţiei Urology Care, el a explicat că HBP nu se datorează umflării.
„Hiperplazia benignă de prostată reprezintă doar o creştere a numărului de celule din interiorul prostatei”, a spus Welliver. „Deci, celulele nu se măresc, ci numărul lor creşte”.
Acum, oamenii de ştiinţă cred că au descoperit ce elemente ar putea sta la baza acestei creşteri celulare.
Cercetătorii de la Johns Hopkins au analizat ţesut prostatic necanceros prelevat de la 10 bărbaţi care au avut cancer de prostată.
Probele au provenit din cele trei zone principale ale prostatei, iar cercetătorii au analizat cu atenţie care gene erau activate sau dezactivate în aproape 130.000 de celule individuale.
În ţesuturile din zona de tranziţie şi în probele provenite de la pacienţii cu HBP, cercetătorii au descoperit o populaţie celulară distinctă, care era rar întâlnită în alte părţi ale prostatei.
Aceste celule reprezintă un subtip de celule bazale denumit WIF1 şi se disting, atât din punct de vedere transcripţional, cât şi anatomic, de restul membrilor familiei lor.
Oamenii de ştiinţă afirma că acestea prezintă un profil unic de expresie genică, iar secvenţierea ARN-ului şi colorarea arată că sunt semnificativ mai numeroase în zona de tranziţie a prostatei umane.
Unele gene asociate cu celulele WIF1 răspund la androgeni precum testosteronul şi sunt implicate în căile de semnalizare care influenţează creşterea şi dezvoltarea prostatei.
„Împreună”, scriu autorii, „semnătura moleculară, distribuţia zonală şi îmbogăţirea căilor de semnalizare sugerează că celulele bazale WIF1 , prezente în cantităţi mari în zona de tranziţie, pot contribui la patogeneza HBP prin promovarea remodelării epiteliale şi stromale”.
Cercetătorii speculează, de asemenea, că, prin atenuarea inflamaţiei şi a unei căi de semnalizare a creşterii numită WNT, aceste celule ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care cancerul de prostată apare mai rar în zona de tranziţie.
„Analiza a relevat că aceste celule prezintă caracteristici moleculare asociate cu remodelarea ţesutului, care ar putea contribui la mărirea prostatei, precum şi o capacitate de a comunica cu celulele învecinate, ceea ce sugerează că acestea ar putea contribui la crearea mediului biologic unic al zonei de tranziţie”, afirmă primul autor, Rulin Wang.
Când Wang şi colegii săi au analizat seturile de date disponibile public, au găsit mai multe dovezi care să susţină rezultatele lor.
Ţesuturile glandei prostatei mărite erau bogate în celule bazale WIF1 .
Semnătura genetică a acestor celule bazale abundente era, de asemenea, modificată în mod distinct.
Wang afirma că acest lucru ridică posibilitatea ca aceste celule „să contribuie la procesele regionale care fac zona de tranziţie deosebit de susceptibilă la HBP”.
Deocamdată, aceasta este doar o ipoteză, dar una pe care Wang şi colegii săi consideră că merită investigată mai amănunţit.
Studiile viitoare, de exemplu, ar putea examina rolurile funcţionale ale celulelor bazale WIF1 în dezvoltarea glandelor prostatei mărite.
Dacă aceste celule joacă într-adevăr un rol direct în HBP, ele ar putea deveni ţinte terapeutice viitoare.
