O nouă şansă pentru adolescenţii vulnerabili din Bucureşti
alte articole
Vineri, 30 ianuarie 2015, în Bucureşti a fost lansat modelul de intervenţie „Oportunităţi pentru Adolescenţi” şi a avut loc inaugurarea celui de-al doilea centru de resurse pentru adolescenţii vulnerabili - din cele cinci care vor funcţiona în ţară la Iaşi, Constanţa, Cluj, Bucureşti şi Bacău, unde aceştia pot beneficia de consiliere de sprijin şi recuperare. Proiectul a fost lansat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Primăria Sectorului 4, Bucureşti şi cu Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).
Modelul va fi implementat pe o perioadă de trei ani şi se adresează adolescenţilor, fete şi băieţi, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, care au posibilităţi reduse de dezvoltare şi locuiesc în zone dezavantajate din sectorul 4, Bucureşti. Acesta are la bază analiza factorilor ce influenţează viaţa adolescenţilor din România, dar şi a serviciilor dedicate acestora la nivel local.
Scopul modelului de intervenţie este îmbunătăţirea integrării sociale a adolescenţilor vulnerabili din Sectorul 4, Bucureşti şi presupune deschiderea unui Centru de Resurse unde adolescenţii pot beneficia de consiliere, recuperare, intervenţii în situaţii de criză, consiliere informaţională şi în vederea dezvoltării personale, orientare vocaţională şi profesională şi evaluare psiho-socială.
Se preconizează că în primul an de implementare vor fi informaţi peste 1.500 de adolescenţi şi alţi 200 vor beneficia de oportunităţi de dezvoltare în cadrul Centrului de Resurse creat în Sectorul 4, Bucureşti (Şoş. Berceni, nr. 12A, et. 2, sector 4), iar în total, aproximativ 10.000 de adolescenţi vor beneficia de suportul din cadrul proiectului pilot. De asemenea, peste 30 de profesionişti vor participa la cursuri de formare pe teme relevante.
Ce spun statisticile despre adolescenţii români
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2013, în ţara noastră erau 1,7 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, reprezentând aproximativ 9% din populaţia totală. În perioada adolescenţei, dezvoltarea copiilor este afectată de multiple vulnerabilităţi. Cu aproape unul din zece copii născut de o adolescentă cu vârsta între 15 şi 19 ani, România se află în primele locuri din UE la numărul de naşteri înregistrate la această categorie de vârstă.
Mai mult, în anii 2010-2011 şi 2011-2012, aproximativ 19% dintre copiii de 15-18 ani nu erau cuprinşi în sistemul educaţional. România se află pe primul loc în UE la procentul de adolescenţi şi tineri de 15-24 ani (17,4%) care nu sunt în sistemul educaţional, nu beneficiază de vreo formă de pregătire profesională sau nu au loc de muncă.
Obezitatea, sedentarismul, consumul de alcool şi tutun de la vârste mici sunt în creştere, iar 10% din adolescenţii aflaţi la vârstă de 16 ani au consumat cel puţin o dată substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Alegerile făcute în adolescenţă influenţează puternic stilul de viaţă de mai târziu, de unde şi importanţa de a face alegeri sănătoase la această vârstă. În acelaşi timp, studii făcute asupra dezvoltării creierului subliniază gradul crescut de flexibilitate al acestuia în perioada adolescenţei, perioadă în care pot fi dezvoltate abilităţi care nu au fost achiziţionate în copilărie. Această a doua perioadă importantă din viaţă se prezintă ca o a doua şansă pentru adolescenţii vulnerabili.
„Cele mai recente statistici oficiale arată că adolescenţii români sunt tentaţi de alcool, de tutun şi de droguri de la vârste din ce în ce mai fragede, în medie de la 13 ani. Iar la 17 ani ajung să le consume pe toate trei, cei mai mulţi din curiozitate. Ca atare, este esenţială informarea lor cu privire la riscurile la care se expun atunci când devin consumatori. Până acum, ALIAT a oferit servicii de informare şi sprijin pentru peste 3.000 de adolescenţi români, atât în şcoli şi licee, cât şi în medii informale de socializare, o expertiză care va fi valorificată mai departe în centrele de resurse pentru adolescenţi, inclusiv în Bucureşti"a declarat Bogdan Glodeanu, director executiv la Asociaţia ALIAT.
Centrul de Resurse pentru Adolescenţi
Noul Centru de Resurse pentru Adolescenţi va oferi adolescenţilor, într-un singur loc, suport social, psihologic, consiliere în carieră şi în vederea dezvoltării personale, dar şi oportunităţi de contribuţie la societate, ajutând astfel la îmbunătăţirea abilităţilor lor noncognitive.
În mod concret, Centrul va organiza activităţi de grup în care adolescenţii vor avea posibilitatea să discute cu un expert despre subiecte importante precum relaţiile sau sănătatea; în cazul în care un adolescent semnalează o problemă anume, cum ar fi violenţa, Centrul va colabora cu Departamentul de Protecţia Copilului în identificarea unei soluţii la respectiva problemă; de asemenea, personalul centrului va merge în şcoli pentru a organiza, împreună cu consilierul şcolar, o serie de sesiuni pe diferite teme, precum consilierea în carieră, comportamentul ostil în şcoală sau fumatul.
La lansarea centrului de resurse pentru adolescenţi, Bucureşti, sectorul 4, reprezentantul UNICEF în România, doamna Sandie Blanchet, a notat că în România cele aproape 1,7 milioane de adolescenţi au de întâmpinat provocări asemănătoare adolescenţilor din întreaga lume.
Ultimele cercetări efectuate în domeniul neuroştiinţei arată că adolescenţa este o etapă crucială în dezvoltarea creierului uman. Adolescenţii sunt mai înclinaţi să se expună riscurilor deoarece creierul lor nu este încă dezvoltat pe deplin. Alegerile făcute în adolescenţă influenţează puternic stilul de viaţă de mai târziu, de unde şi importanţa de a face alegeri sănătoase în această etapă de viaţă. În acelaşi timp, studii efectuate asupra dezvoltării creierului evidenţiază gradul crescut de flexibilitate a creierului în perioada adolescenţei, când pot fi dezvoltate abilităţi care nu au fost deprinse în copilărie.
Anul trecut, aproape 17.000 de adolescente sub 19 ani erau însărcinate. De asemenea, obezitatea, consumul de alcool, fumatul şi abuzul de droguri sunt în creştere în rândul adolescenţilor. În zonele urbane, consumul de substanţe aşa numite „etno-botanice” ameninţă sănătatea şi chiar viaţa a sute de adolescenţi şi tineri, incluzând aici şi riscul de infectare cu HIV. Potrivit unui studiu recent realizat de UNICEF, 19% din adolescenţii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani se aflau anul trecut în afara sistemului de educaţie, ceea ce reprezintă o ameninţare serioasă la şansa lor de a obţine o slujbă bine plătită.
Adolescenţa este o perioadă în care evenimentele negative din copilărie (precum abuzul, abandonul, violenţa, sărăcia extremă) pot avea un impact grav – este, în acelaşi timp, şi o perioadă în care adolescenţii pot fi ajutaţi să deprindă abilităţile noncognitive de care au nevoie şi pe care poate nu le-au dezvoltat în copilărie (rezistenţa, optimismul, încredea de sine, determinarea etc.). Provocarea de azi este transpunerea acestor cercetări în programe şi proiecte.
Adolescenţii îşi doresc să aibă oportunitatea de a-şi aduce contribuţia la lumea din jurul lor, dar încă sunt la vârsta la care au nevoie de protecţie. "Aşa cum ştiţi, anul trecut, unei adolescente pe nume Malala Yousafzai i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru Pace ca recunoaştere a luptei ei pentru drepturile copiilor. Părinţii lui Malala i-au fost alături pe tot parcursul determinării ei de a-şi realiza dreptul la educaţie. Cu toţii trebuie să învăţăm de la ei: pentru o dezvoltare deplină, adolescenţii au nevoie de sprijin şi îndrumare în această perioadă de tranziţie de la copilărie la maturitate – dacă beneficiază de acest sprijin, adolescenţii pot schimba lumea. În calitatea noastră de părinţi, de comunităţi, de autorităţi centrale şi locale şi de societate civilă, e nevoie să investim mai mult în adolescenţi şi să susţinem dreptul adolescenţilor la educaţie, sănătate şi protecţie pentru a-i ajuta să îşi împlinească potenţialul", a notat reprezentantul UNICEF în România.
În acest sens, doamna Sandie Blanchet a mai notat că este esenţial ca personalul Centrului să clădească încrederea adolescenţilor şi să afle de la adolescenţi care le sunt priorităţile, precum şi să dezvolte activităţi şi parteneriate atractive pentru alte instituţii locale relevante. Astfel, Centrul va deveni o punte între adolescenţi, în special cei vulnerabili, şi comunitate, respectiv familie.
Aceste servicii noi vor fi evaluate cu regularitate iar experienţa şi evidenţele rezultate în urma activităţii acestui Centru vor fi folosite pentru a îmbunătăţi politicile şi alocările bugetare destinate adolescenţilor din România.
Platforma online destinată adolescenţilor
Un alt instrument pus la îndemâna adolescenţilor este platforma online www.adolescenteen.ro, unde ei vor putea interacţiona cu specialişti de la nivel naţional şi local pe teme de interes şi vor putea accesa informaţii despre oportunităţile de dezvoltare disponibile în Bucureşti.
UNICEF împreună cu adolescenţii şi partenerii au creat un instrument destinat în primă fază adolescenţilor, o platformă online, unde aceştia pot accesa informaţii relevante şi de interes pentru ei. Subiectele abordate ţin de sănătate, de educaţie, dar mai ales de oportunităţile pe care le pot accesa la nivel local. Săptămânal, pagina va anunţa evenimentele organizate la nivel de Centre de Resurse pentru adolescenţi. De asemenea, platforma este un spaţiu unde adolescenţii pot intra în contact cu specialişti din diverse domenii pentru a afla informaţii de interes şi unde pot chiar ei să posteze articole dezvoltate de ei. Platforma mai conţine o hartă a furnizorilor publici şi privaţi care au servicii destinate inclusiv adolescenţilor.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.