O nostalgie numita "Liceenii"
Anul acesta, in octombrie, "Liceenii" nostri au reuniunea de clasa. A trecut un sfert de secol de la lansarea primului film din seria "Liceenii". Dupa 25 de ani, Isoscel striga din nou catalogul. Cu totii ii stim pe Mihai, Dana, Ionica si Geta, relatiile lor curate si nevinovate, lumea lor lipsita de posibilitati, dar bogata in idei si sentimente. De catre multi, anii '80 sunt traiti cu un mix de sentimente, inca nedefinite. Filmele acelor vremuri ascundeau fata mizera a realitatii adevarate a comunismului prin povesti de dragoste pline de nonsalanta si inocenta. Dar scotand oamenii din sistem, felul lor de a fi si de a se intalni unul cu altul contrasteaza astazi cu noi, cei ai anilor 2000. Le punem in categoria filmelor de dragoste in care nu mai credem.
Ei se adunau in grupuri in fata unui cinematograf, sa vada un film impreuna, sa isi tina prietenele de dupa umeri, la adapostul intimitatii intunericului. Isi lasau garoafe in banca si biletele scrise cu stiloul. Coborau Copoul intr-un zumzet al unui grup in care fiecare il stia pe celalalt si-i stransese macar o data mana. Mergeau cu tramvaiul si mancau la cantina. Plecau ochii in fata parintilor si aveau amintiri cu veri petrecute "hai-hui", pe la bunici. Ei mergeau pe blat in tabere la mare, 10 insi cu doar 4 bilete si dormeau pe jos, intr-o camera cu 4 paturi. Se calcau si se impiedicau noaptea cand mergeau la baie si toti izbucneau in ras. Imparteau cele 4 bonuri de masa, iar baietii mancau tot ce era dulce, pentru ca domnisoarele tineau la silueta. Ei puneau pariuri pe fructe si impresionau fetele cantand la chitara.
Noi ne iubim pe intuneric, ne trezim cu rimelul scurs si nu mai credem in prietenii pe viata. Stam in camerele noastre de camin si vedem seriale "trase" de pe torrente, iar cinematografele s-au inchis unul cate unul in orasele fara Mall. Noi numim "dragoste adevarata" atunci cand ne punem pe Facebook ca suntem intr-o relatie cu X. Apoi, nu dupa mult timp, aparem "Single" si primim o gramada de like-uri si imbarbatari. Dar nimeni nu te scoate la un ceai sau la o bere, sa radeti sau sa plangeti impreuna. Dupa cateva saptamani, iar iti schimbi "Relationship status"-ul in "It's complicated". Ce poate fi atat de complicat la varsta asta? Noi nu mai dam petreceri de ziua noastra, petrecerea se tine pe "Wall"-ul nostru, unde se scriu cele mai frumoase urari compuse din biti de 0 si 1. Iar parintii ne pun bani extra pe card.
Ei erau doi, iar cand pe ea o rodeau sandalele pe care si le cumparase ca sa fie mai draguta pentru el, el isi scotea pantofii din picioare, i-i dadea ei, mergand alaturi de ea, descult. Ea chicotea pana acasa si era impresionata cand el ii fura un trandafir de dupa un gard si era latrat de caini. Mergeau cu trenul, faceau excursii din care aveau maxim 10 poze, facute si acelea cu grija, la momentul potrivit, cu economie.
Noi parca suntem ori singuri, ori prea multi. Noi stim sa petrecem, stim sa conducem masini, stim toate cluburile pe o raza de cativa kilometri. Noi stim sa tipam, sa bem, sa radem la glume deochiate, la care ovationam, batem din palme si fluieram. In urma noastra raman sticle goale, ambalaje, mucuri de tigara. Ne trezim a doua zi pe la 12, 1, ore reinventate de noi ca fiind dimineata. Noi avem prea multe poze, postate pe prea multe site-uri web, care nu mai zic multe despre cine suntem cu adevarat. Si ne straduim sa avem cat mai multe instantanee in grup, de la orice petrecere, pentru ca cu totii stim ca e "lame" sa-ti faci poze singur, in oglinda din baie.
Ei erau simpatici, carismatici, optimisti si indragostiti. Noi suntem superficiali, sarcastici si sadici, banuitori ca nici o implicare reala nu merita, pentru ca vom sfarsi doar in a fi raniti si dezamagiti. Si daca multora le va suna ca "viata din film" ce-am povestit despre cum era inainte, despre generatia trecuta, infrumusetata si idealizata, as vrea sa le spun ca personajele mele nici macar nu erau din "Liceenii". Am vorbit despre mama si tatal meu, franturi din studentia si povestea lor de dragoste. Un "film de dragoste", in care eu, una, mai cred.
