O femeie de 80 de ani a trezit conştiinţa a 20.000 de chinezi

O credinţă puternică în adevăr şi o dorinţă de a-i ajuta pe ceilalţi a motivat o femeie vârstnică să îşi dedice viaţa misiunii de a-i „conştientiza pe oameni” în privinţa naturii Partidului Comunist Chinez (PCC) şi a-i convinge să îl respingă.
Zhang Ru & Xia Muozhu
05.08.2012

O credinţă puternică în adevăr şi o dorinţă de a-i ajuta pe ceilalţi a motivat o femeie vârstnică să îşi dedice viaţa misiunii de a-i „conştientiza pe oameni” în privinţa naturii Partidului Comunist Chinez (PCC) şi a-i convinge să îl respingă.

Până la data de 20 iulie 2012, Zhu Yufang, o voluntară în vârstă de 80 de ani a mişcării Tuidang din Melbourne, Australia, apreciază că a convins 20.135 de oameni să renunţe la PCC şi la organizaţiile afiliate acestuia din momentul iniţierii mişcării de la sfârşitul anului 2004. Tuidang înseamnă „retragere din Partid” sau „renunţare la Partid” în limba chineză.

Tuidang a început imediat în urma publicării celor Nouă Comentarii despre Partidul Comunist de către Epoch Times, cunoscute ca Jiuping în limba chineză, iniţial sub forma unei serii de editoriale şi, apoi, în forma unei cărţi.

Dna. Zhu a realizat care este adevărul despre PCC, după ce citise Jiuping, şi s-a retras imediat din PCC şi din Liga Tineretului Comunist.

Acum paisprezece ani, dna. Zhu a început să practice Falun Gong, o practică spirituală tradiţională chinezească. S-a eliberat de probleme serioase de sănătate şi nu îşi arată vârsta de 80 de ani. Începuse să le vorbească oamenilor din Melbourne despre Falun Gong, dar nu renunţase încă la PCC.

Când a fost întrebată de ce pornise să îi convingă pe chinezi să se retragă din PCC, dna. Zhu a explicat faptul că fusese educată în China să creadă că PCC-ul era salvatorul naţiunii, ceea ce o convinsese să se alăture Partidului şi Ligii Tineretului Comunist. În urma masacrului studenţilor protestatari din Tiananmen, din data de 4 iunie, a început să îşi piardă credinţa în PCC care, mai apoi, a lansat persecuţia împotriva Falun Gong.

După ce dna. Zhu a citit Jiuping, a spus că s-a luminat în privinţa naturii reale a PCC-ului. „În trecut, eram loiali PCC-ului din nesăbuinţă. PCC-ul a persecutat şi încă mai persecută oameni buni la inimă, derulează propagande pentru a face alb din negru şi chiar a fabricat incidentul Autoincendierii din Tiananmen pentru a defăima Falun Gong, de asemenea, recoltând organe într-un mod criminal de la practicanţii Falun Gong în viaţă, pentru profit. PCC-ul a comis nenumărate crime, care sunt toate intolerabile Cerului, aşa că PCC-ul va fi dezintegrat.”

Dna. Zhu a simţit nevoia să expună atrocităţile ce au loc în China şi să îi lămurească pe chinezi care este natura regimului. „Trebuie să mă grăbesc înainte de dezintegrarea PCC, ca să spun adevărul din spatele PCC-ului membrilor Partidului Comunist, membrilor Ligii Tineretului Comunist şi Tinerilor Pionieri (o organizaţie a PCC-ului pentru copii), spre a-i salva de pedeapsa ce aşteaptă PCC-ul.”

Femeia este înarmată cu o cutie cu mâncare şi cu un coş plin de materiale informative despre persecuţie. „Zi de zi, încerc să îi vorbesc fiecărui chinez pe care îl întâlnesc, fie că merg pe jos sau în autobuz.”

Dna. Zhu consideră că numărul de oameni care părăsesc PCC-ul creşte rapid, pentru că aceştia se edifică tot mai mult în privinţa naturii reale a PCC-ului şi nu se mai tem de acesta. Femeia a împărtăşit unele dintre cele mai memorabile experienţe ale sale:

O dată, în timp ce „clarifica adevărul” – adică, le spunea oamenilor despre persecuţia Falun Gong - în apropierea Consulatului Chinez, a ajutat o chinezoaică în vârstă de treizeci şi ceva de ani să părăsească PCC-ul. Apoi, puţin mai târziu, aceeaşi femeie s-a întors, rugând-o să îi ajute sora să se retragă din PCC. I-a spus dnei. Zhu că sora ei dorea să părăsească PCC-ul, însă nu avea timp să meargă la centru. Dna. Zhu i-a notat numele şi mai târziu l-a introdus în baza de date online de pe site-ul tuidang.dajiyuan.com.

Altă dată, când dna. Zhu lucra lângă consulatul Chinei, un chinez, intrând în consulat, a tratat-o într-un mod realmente negativ. Cu toate acestea, femeia l-a întâmpinat cu căldură şi, când a ieşit, dna. Zhu i-a spus „Sper să ai un viitor minunat, iar prin aceasta nu vreau să spun altceva. Este într-adevăr numai pentru binele tău.” Bărbatul s-a calmat şi a întrebat-o ce folos ar avea să se retragă din PCC. După ce dna. Zhu i-a expus motivele, s-a convins şi a renunţat la Liga Tineretului Comunist.

Turiştii chinezi trec pe lângă locurile unde îi întâmpină dna. Zhu, în diverse zone ale oraşului Melbourne. Unii se comportă într-un mod neplăcut cu ea. În timp ce vorbea unui grup de turişti despre natura Falun Gong şi despre persecuţia PCC, unul dintre ei, care părea o persoană oficială din China, i-a spus dnei. Zhu că ştia deja despre PCC şi nu se va retrage, după care a plecat.

Dna. Zhu a continuat să vorbească cu el. „Nu am vrut să renunţ, aşa că am mers după el şi am continuat să vorbesc despre corupţia PCC, după care a spus «Ştiu.» Mai târziu, s-a enervat şi i-a replicat «Ştiu ce este PCC-ul şi cum este persecutat Falun Gong.» L-am rugat să se retragă şi a consimţit să facă acest lucru, folosind un pseudonim.”

La sfârşitul fiecărei zile, ea calculează numărul de oameni pe care i-a convins să se retragă. După şapte ani, estimează că a convins 20.000 de oameni să părăsească Partidul Comunist Chinez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor