O, brad frumos!

Iarna (Epoch Times România)
Adrian Bucurescu
25.12.2014

La români, bradul este copacul cel mai sacru, fiind prezent la toate marile evenimente din viaţa omului: naşterea, căsătoria şi plecarea din această lume. Bradul este copacul nostru naţional.

Motivul crenguţei de brad, simbol al verdelui, adică al vieţii veşnice, apare pe căţui de lut geto-dacice. De asemenea, pe o plăcuţă geto-dacică, însăşi veşnic tânăra zeiţă Artemis-Diana, slăvită de strămoşii noştri şi de alte neamuri europene, poartă o ramură de brad în mâna dreaptă.

Chiar numele românesc al bradului vine din trac. BRAIADOS „Sacru; Divin”, de unde am mai moştenit şi cuvântul preot. În colindele noastre, bradul este arborele cosmic, cu vârful până la cer:

Sus, în vârful muntelui,

Creşte Bradul Brazilor.

De mare şi înfoiat,

Tot cerul l-a îmbrădat:

Soarele în cetini,

Luna între ramuri,

Mii şi mii de stele,

Între rămurele.

+++

Sus, la munte, ce-mi vedere?

Lerui – Doamne,

Îmi vedere-ncetinat

Brad cu stele încărcat,

Brad cu neguri îmbrăcat.

Şi în vârfuri ce-mi vedere?

Cerul – leagăn de mătase.

Dar în leagăn cine-mi şade?

Şade Luna Sfântă

Şi cu bradul precuvântă.

De altfel, bradul nu este cinstit doar de români, ci de toate popoarele din emisfera nordică. Nobilul copac se impune, în timpul sărbătorilor de iarnă, pe toată planeta, inclusiv la tropice şi la ecuator.

În Regatul României, obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a fost adus de germanii veniţi aici odată cu Carol I. Tot de atunci, mai întâi la palat, apoi în casele boiereşti şi, mai târziu şi în alte case, se cântă la noi şi colindul „O, brad frumos!”.

Cântecul, denumit în germană „O, Tannenbaum!”, se colindă pe versurile lui Ernst Anschutz (1780-1861), pe o melodie din Silezia, din veacul al XVI-lea, fiind tradus în foarte multe limbi şi răspândit la nivel mondial. Iată şi o tălmăcire în româneşte, intrată demult în folclor:

O, brad frumos, o, brad frumos,

Cu cetina tot verde!

Tu eşti copacul credincios,

Ce frunza nu şi-o pierde.

O, brad frumos, o, brad frumos,

Verdeaţa ta îmi place!

Oricând o văd, sunt bucuros

Şi vesel ea mă face.

O, brad frumos, o, brad frumos,

Verdeaţa ta îmi place!

O, brad frumos, o, brad frumos,

Cu frunza neschimbată,

Mă mângâi şi mă faci duios,

Şi mă-ntăreşti îndată.

O, brad frumos, o brad frumos,

Cu frunza neschimbată!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor