Numărul refugiaţilor care intră în Bulgaria s-a redus cu jumătate în ultima lună (presă)
alte articole
Numărul străinilor care intră în Bulgaria pentru a solicita azil s-a redus cu jumătate în ultima lună, scrie marţi cotidianul sofiot Sega, citând datele Ministerului bulgar de Interne.
Astfel, dacă în octombrie 3.626 de persoane au intrat ilegal în Bulgaria, în noiembrie numărul lor a fost de 1.652. Ministerul de Interne susţine că reducerea afluxului de imigranţi ilegali se datorează măsurilor sporite de securizare a frontierei. În luna noiembrie, în zona frontierei turco-bulgară au fost trimişi 1.400 de poliţişti din interiorul ţării şi a început construcţia unui gard de protecţie care va avea o lungime de 30 de kilometri.
În perioada 29 noiembrie - 2 decembrie, în zona frontierei au fost reţinute 40 de persoane, dintre care 25 provenind din Siria, 13 din Afganistan şi câte una din Turcia şi Iran. În acelaşi timp, autorităţile bulgare recunosc faptul că pe teritoriul turc în apropierea graniţei cu Bulgaria sunt concentrate grupuri mari de refugiaţi a cărora trecere este împiedicată de construirea gardului de protecţie. Acesta trebuie să fie gata până la sfârşitul lunii ianuarie şi va proteja partea cea mai vulnerabilă a frontierei.
Ţările din UE sunt îngrijorate de numărul mare al cetăţenilor europeni care participă în luptele din Siria. Este vorba de imigranţi care deţin cetăţenia europeană şi au plecat în Siria pentru a participa la războiul civil. După întoarcerea lor în Europa, ei ar putea crea celule teroriste, se afirmă într-un raport al Ministerului bulgar de Interne. Turcia reprezintă o ţară de tranzit pentru cei care s-au îndreptat spre Siria, se menţionează în document.
Ziarul comentează şi cazul celor 23 de sirieni reţinuţi duminică de poliţiştii de frontieră bulgari după ce au încercat să traverseze Podul Prieteniei dintre oraşele Ruse şi Giurgiu, ascunşi într-un camion. Sirienii, cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani, s-au ascuns într-un autocamion turcesc care transporta profile din aluminiu din Turcia spre Germania.