"Nu există o încetare a focului. Atacurile continuă" - Cum au fost păcălite Statele Unite de trimisul lui Putin la Casa Albă

Întâlnirile lui Kirill Dmitriev cu oficiali americani la Casa Albă săptămâna trecută au fost în mare parte sub radar şi asta în mod deliberat, afirmă The Guardian.

Emisarul pentru investiţii al preşedintelui rus Vladimir Putin, care serveşte, de asemenea, drept negociator-cheie pentru Moscova în ceea ce priveşte Ucraina, a postat o imagine a planului său de zbor pe reţelele de socializare pentru a sublinia faptul că un înalt oficial rus sancţionat era primit de administraţia Trump. În rest, detaliile despre ce s-a discutat rămân opace.

Oficialul rus de cel mai înalt rang care a vizitat Statele Unite de la invazia rusă în Ucraina în 2022, Dmitriev – membru al cercului apropiat al lui Putin – este bine ales pentru a face apel la Trump şi la o administraţie a cărei viziune asupra lumii este fundamental tranzacţională.

Şef al fondului suveran de investiţii al Rusiei, în valoare de 10 miliarde USD, Dmitriev s-a născut la Kiev în timpul erei sovietice şi a studiat în SUA, inclusiv la Stanford şi Harvard Business School.

În mod esenţial, Dmitriev este cel căruia Putin i-a încredinţat sarcina de a-l menţine pe Donald Trump de partea sa, în contextul în care preşedintele american şi-a exprimat public furia faţă de Rusia, din cauza unui „armistiţiu” mediat de SUA care există mai mult cu numele, în timp ce atacurile continuă.

Toate acestea, a spus Dmitriev săptămâna trecută – conformându-se unui tipar bine cunoscut al Kremlinului – au fost, desigur, din vina tuturor, mai puţin a Rusiei.

„Astăzi, numeroase forţe interesate de menţinerea tensiunii stau în calea restabilirii cooperării constructive. Aceste forţe denaturează în mod deliberat poziţia Rusiei, încercând să perturbe orice pas spre dialog, fără a cruţa nici bani, nici resurse pentru acest lucru”, a scris Dmitriev joi pe Telegram.

Nu a existat prea mult mister cu privire la ce a vrut să spună prin aceste „forţe”: Ucraina şi aliaţii săi europeni, a căror frustrare faţă de Rusia s-a revărsat în public vineri.

„Judecata noastră este că Putin continuă [...] să tragă de timp”, a declarat ministrul britanic de Externe, David Lammy, reporterilor la sediul NATO, descriind "încetarea focului" şi continuarea negocierilor. El a adăugat că, în timp ce Putin ar trebui să accepte o încetare a focului autentică, "continuă să bombardeze Ucraina, populaţia sa civilă, rezervele sale de energie".

"Te vedem, Vladimir Putin. Ştim ce faci”, a mai spus Lammy.

Comentariile lui Lammy reflectă un consens din ce în ce mai larg conform căruia „încetarea focului” mediată de Trump şi anunţată luna trecută - în cel mai bun caz, un acord foarte parţial - s-a dezumflat rapid pe măsură ce s-a confruntat cu realitatea unui Kremlin care pare hotărât să continue lupta.

Optimismul limitat care a existat în unele cercuri din Ucraina, conform căruia discuţiile ar putea conduce la o cale semnificativă spre pace, s-a evaporat de mult, fiind înlocuit de temerile că Rusia ar putea pregăti o nouă ofensivă majoră pentru lunile de primăvară şi vară.

Conceput ca un acord pe termen scurt care să acopere doar o mică parte a conflictului, acesta a încurajat ambele părţi să se abţină de la atacuri asupra infrastructurii energetice şi a altor infrastructuri civile, precum şi în teatrul maritim al Mării Negre, lăsând războiul să continue nestingherit de-a lungul liniei principale de contact vaste şi şerpuitoare din estul Ucrainei.

Dintre aceste două aspecte, atacurile asupra infrastructurii energetice au fost cele mai semnificative, ambele părţi acuzându-se reciproc de încălcarea acordului privind siturile energetice.

După cum au remarcat experţii, angajamentele de la Jeddah, Arabia Saudită, nu au fost doar vagi, ci şi lipsite de un mecanism de verificare şi aplicare a unui armistiţiu.

„Nu există nicio încetare a focului. Atacurile continuă asupra siturilor energetice, iar partea din acord referitoare la Marea Neagră este puţin importantă. O încetare reală a focului ar însemna că nu au existat lupte de-a lungul liniei de contact”, observă Phillips O'Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St Andrews.

În schimb, O’Brien interpretează tonul pozitiv al declaraţiilor apărute de la Jeddah şi ulterior ca fiind mai degrabă o încercare a Kievului şi Moscovei de a-şi proteja poziţiile în faţa lui Trump, decât un semn al unui progres real către pace.

„Rusia nu a vrut să se opună deschis lui Trump. Din punct de vedere diplomatic, ar fi o greşeală să spună că nu vor un armistiţiu, aşa că merg pe ideea unei aparenţe, inclusiv Kremlinul, care încă mai crede că pot fi obţinute câştiguri pe câmpul de luptă”, a spus O’Brien.

Orisia Luţevici, şefa Forumului Ucraina din cadrul thinktank-ului Chatham House, este la fel de directă: "Nu avem nicio încetare a focului. Punct. Şi nu avem niciun angajament din partea Rusiei, care pune condiţii chiar şi pentru încetarea parţială a focului în partea de vest a Mării Negre, condiţionând-o de reducerea sancţiunilor, inclusiv a sancţiunilor bancare ale UE".

„Oferta Rusiei pentru America este 'nu mai irosiţi bani într-un război pe care Ucraina nu îl poate câştiga, aşa că haideţi să facem bani împreună'. Şi, ca parte a acestei presiuni, vor încerca să dea vina pe Ucraina pentru obstrucţionare”.

„Americanii nu au abordat aceste discuţii din punctul de vedere al [faptului că sunt verificabile] şi implementabile, sau în cunoştinţă de cauză al istoriei de încălcări a Rusiei. Ceea ce este izbitor este modul în care l-au scos pe Putin din izolarea internaţională, fără ca Rusia să facă vreun gest de bunăvoinţă”, a mai spus Orisia Luţevici.

Din partea Ucrainei - după infama ambuscadă pe care Trump i-a făcut-o preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, la Casa Albă - problema de a fi văzut ca fiind de acord cu o încetare a focului a avut un impuls mai existenţial: accesul continuu la arme şi informaţii americane, ambele ameninţate de Trump.

Toate acestea au lăsat Kievul în postura de a încerca să dramatizeze punctul subliniat de Zelenski — subiectul unei discuţii tensionate între Trump şi vicepreşedintele SUA, JD Vance, în cadrul unei întâlniri filmate la Casa Albă: că nu se poate avea încredere în Rusia când vine vorba de respectarea acordurilor.

Săptămâna trecută, Ucraina a acuzat forţele ruse de bombardarea infrastructurii energetice din Herson în dimineaţa zilei de 1 aprilie, lăsând cel puţin 45.000 de locuitori fără electricitate.

Acuzaţiile de încălcări au continuat de ambele părţi, în timp ce clarificarea de către Moscova a poziţiei sale cu privire la o încetare a focului a arătat clar că orice schimbare percepută a poziţiei sale în legătură cu cererile sale privind Ucraina era o himeră.

Săptămâna trecută, Serghei Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei însărcinat cu relaţiile cu SUA, a declarat că Moscova cere ca o condiţie prealabilă pentru un acord de pace să rămână abordarea „cauzelor profunde” ale războiului.

Aceste „cauze profunde” reprezintă poziţia maximalistă continuă a Moscovei: a solicitat luna trecută, în mod subtil, ca părţile externe să stabilească o „administraţie internaţională temporară” în Ucraina sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Schimbare de regim, sub orice alt nume.

Iar rolul lui Dmitriev ca unul dintre principalii răsfăţaţi ai lui Putin nu a trecut neobservat, deoarece acesta a obţinut o invitaţie din partea trimisului special al lui Trump, Steve Witkoff, care pare să fi fost păcălit de Putin şi de cercul său interior la fiecare pas.

La începutul acestei săptămâni, Institutul pentru Studiul Războiului a luat notă de comentariile lui Dmitriev la Serviciul rus al BBC din 30 martie, care sugerează o secvenţă imposibilă în viitor: „Cooperarea economică ruso-americană ar trebui să fie un obiectiv principal dacă Statele Unite doresc să pună capăt războiului din Ucraina, dar că o astfel de cooperare ar începe numai după încheierea negocierilor de pace”.

În acest scop, oficialii ruşi au fluturat ideea unor potenţiale proiecte ruso-americane de exploatare a pământurilor rare pentru a submina acordul privind pământurile rare pe care Trump a încercat să îl impună Ucrainei.

Dacă tacticile Rusiei par familiare - utilizarea auspiciilor unei încetări a focului pentru a-şi promova interesele militare şi diplomatice - aceasta se datorează, subliniază analiştii, faptului că sunt similare cu negocierile de la Minsk de acum un deceniu şi din timpul războiului civil din Siria.

Şi, deşi Trump însuşi a recunoscut la 25 martie că Rusia ar putea „trage de timp” în negocierile de pace pentru a permite forţelor ruse să captureze mai mult teritoriu, mulţi observatori consideră că Trump rămâne mai interesat să curteze Rusia decât să urmărească o pace echitabilă şi durabilă.

Cu toate acestea, cea mai importantă piatră de încercare ar putea fi cea descrisă de Richard Haass, fost diplomat american şi fost preşedinte al Consiliului SUA pentru Relaţii Externe.

„Cea mai mare întrebare rămâne politica SUA. Administraţia Trump a folosit o combinaţie de presiuni şi stimulente pentru a convinge cele două părţi să înceteze lupta. Dar abordarea sa a fost înclinată spre oferirea de beneficii Rusiei, în timp ce a exercitat presiuni puternice asupra Ucrainei”, scria recent Haass.

Şi, deşi unii - inclusiv Zelenski - au sugerat că Trump l-ar putea pune pe Putin la respect în câteva săptămâni dacă doreşte acest lucru, până în prezent au existat puţine dovezi care să sugereze urgenţa sau dorinţa de a acţiona.