A fost activat Planul Roşu: Intervenţie în cazul unei toxiinfecţii alimentare într-o staţiune turistică

Resturi de mâncare (Captură web)
Andrei Pricopie
09.07.2025

În noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgenţă 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în staţiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulţi şi 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Având în vedere număr mare de persoane implicate, a fost activat Planul roşu de intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor la faţa locului în vederea optimizării misiunii de răspuns.

La locul intervenţiei au fost direcţionate de urgenţă două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanţe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Crişana' al judeţului Bihor.

La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară - greaţă, vărsături şi crampe abdominale, fiind conştiente şi cooperante. După evaluarea medicală şi acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane - 16 copii şi 2 adulţi.

Planul roşu a fost activat la ora 23:45 şi dezactivat la ora 01:30. Grupurile de turişti erau din Timişoara şi Bucureşti", a transmis ISU.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor