Noua tulpină a gripei aviare ucide în China
alte articole
Doi oameni au murit în Shanghai din cauza unui tip mai puţin cunoscut de tulpină de gripă aviară, fiind primele victime umane cunoscute, iar autorităţile chineze au precizat duminică că nu este clar modul în care acestea au fost infectate, dar că nu există nici dovezi de transmitere de la om la om.
O a treia persoană, o femeie din provincia Anhui din apropiere, a contractat, de asemenea, tulpina H7N9 a gripei aviare şi este într-o stare critică, a declarat într-un raport pe site-ul său Comisia Naţională de Sănătate şi Planificare Familială din China.
Nu a fost niciun semnal că vreuna dintre cele trei persoane infectate în ultimele două luni au contractat boala unul de la altul, iar cele 88 de persoane cu care au avut contact direct cu ei nu au niciun semn de infecţie, a susţinut agenţia medicală.
Gripa aviară H7N9 este considerată o tulpină patogenică slabă a virusului, care nu poate fi uşor contractată de om. Majoritatea covârşitoare a deceselor umane de la gripa aviară au fost cauzate de H5N1, care este mai virulent, şi care a decimat stocurile de păsări de curte peste tot în Asia, în 2003.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii "monitorizează îndeaproape situaţia" din China, a declarat în Manila purtătorul de cuvânt al agenţiei regionale, Timotei O'Leary.
"Nu există aparent nicio dovadă de transmitere de la om la om, iar transmiterea virusului pare a fi ineficientă, prin urmare, riscul pentru sănătatea publică pare să fi scăzut", a afirmat O'Leary.
Unul dintre cei doi bărbaţi din Shanghai, care avea 87 de ani, s-a îmbolnăvit la 19 februarie şi a murit la 27 februarie. Celălalt, în vârstă de 27 de ani, s-a îmbolnăvit la 27 februarie şi a murit la 4 martie, a anunţat comisia de sănătate chineză. O femeie de 35 de ani din oraşul Anhui Chuzhou s-a îmbolnăvit la 9 martie şi este tratată.
Centrul Chinez pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor efectuează teste şi a confirmat sâmbătă că toate cele trei cazuri au fost H7N9, a declarat comisia de sănătate.
Oamenii de ştiinţă monitorizează îndeaproape tulpina H5N1 a virusului, temându-se că ar putea evolua într-o formă care să se răspândească cu uşurinţă printre oameni, ceea ce ar duce la o potenţială pandemie. Până în prezent, cele mai multe cazuri umane au fost legate de contactul cu păsările infectate.