Erdogan spune că SUA şi alte ţări trebuie să facă presiuni asupra Israelului pentru a respecta armistiţiul din Gaza

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat că Statele Unite şi alte ţări trebuie să depună mai multe eforturi pentru a determina Israelul să înceteze încălcarea acordului de încetare a focului din Gaza, inclusiv prin posibila aplicare de sancţiuni sau oprirea vânzărilor de arme, scrie Reuters.
Turcia, membră a NATO şi una dintre cele mai vocale critici ale atacurilor Israelului asupra Gazei, s-a alăturat negocierilor de încetare a focului în calitate de mediator, după o implicare în mare parte indirectă. Rolul său crescut a urmat unei întâlniri de luna trecută între Erdogan şi preşedintele american Donald Trump la Casa Albă.
„Noi, Turcia, facem tot posibilul pentru ca armistiţiul să fie asigurat. Hamas respectă armistiţiul. De fapt, îşi declară deschis angajamentul în acest sens. Israelul, între timp, continuă să încalce armistiţiul”, a declarat Erdogan reporterilor la întoarcerea sa dintr-un turneu regional în Golf.
„Comunitatea internaţională, şi anume Statele Unite, trebuie să facă mai mult pentru a asigura respectarea deplină a încetării focului şi a acordului de către Israel”, a spus el, potrivit unei transcrieri a comentariilor sale distribuite vineri de biroul său.
„Israelul trebuie forţat să-şi respecte promisiunile prin sancţiuni, prin oprirea vânzărilor de arme.”
Ankara a declarat că se va alătura unei „forţe operative” pentru a supraveghea punerea în aplicare a încetării focului, că forţele sale armate ar putea servi în calitate militară sau civilă, după cum va fi necesar, şi că va juca un rol activ în reconstrucţia enclavei.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat miercuri opoziţia sa faţă de orice rol al forţelor de securitate turce în Fâşia Gaza.
Întrebat despre comentariile lui Netanyahu, Erdogan s-a abţinut de la criticile sale obişnuite la adresa liderului israelian şi a părut să-şi modereze angajamentul anterior de a juca un rol pe teren în Gaza, spunând că discuţiile pe această temă sunt încă în curs.
„Discuţiile continuă cu privire la grupul de lucru care va activa în Gaza. Modalităţile de funcţionare a acestuia nu sunt încă clare. Deoarece este vorba de o problemă complexă, negocierile sunt ample. Suntem gata să oferim Gazei orice formă de sprijin în această chestiune”, a menţionat el.
El a reiterat, de asemenea, un apel anterior adresat ţărilor din Golf să ia măsuri în ceea ce priveşte eforturile de finanţare pentru reconstrucţia Gazei, spunând că nimeni nu poate realiza singur această sarcină.
Relaţiile dintre foştii aliaţi Israel şi Turcia au atins un nou minim în timpul războiului din Gaza, Ankara acuzând guvernul lui Netanyahu de comiterea unui genocid, acuzaţie pe care Israelul a negat-o în repetate rânduri.