Nou studiu american subliniază declinul eficacităţii vaccinurilor anti-COVID în timp
alte articole
Un studiu care a analizat înregistrările a aproape 800.000 de veterani americani de toate vârstele a constatat că cele trei vaccinuri principale împotriva Covid-19 folosite în SUA au înregistrat scăderi „dramatice” ale eficacităţii pe parcursul a şase luni, potrivit publicaţiei Los Angeles Times.
Între începutul lunii martie şi septembrie, pe măsură ce varianta Delta a devenit rapid tulpina dominantă la nivel mondial, capacitatea vaccinului cu două doze produs de compania Moderna de a preveni infecţiile a scăzut de la 89% la 58%, cea a Pfizer a trecut de la 87% la 45%, iar de la Johnson & Johnson cu o singură doză a coborât de la 86% la doar 13%.
Descoperirile au fost publicate joi în revista Science.
Cu toate acestea, conform raportului, capacitatea vaccinurilor de a preveni moartea la americanii în vârstă a rămas oarecum bună în aceeaşi perioadă.
Dintre veteranii de 65 de ani şi peste, care au fost inoculaţi cu vaccinul Moderna, cei care au dezvoltat o infecţie în ciuda vaccinului au avut cu 76% mai puţine şanse de a muri de COVID-19, comparativ cu veteranii nevaccinaţi de aceeaşi vârstă.
Veteranii în vârstă care au primit vaccinul Pfizer/BioNTech şi, ulterior, au experimentat o infecţie au avut cu 70% mai puţine şanse de a muri decât colegii lor nevaccinaţi.
Veteranii în vârstă care au primit o singură doză de vaccin Johnson & Johnson şi au suferit o infecţie au avut cu 52% mai puţine şanse să moară decât colegii lor care nu au făcut vaccinul, conform LA Times.
Pentru veteranii cu vârsta sub 65 de ani, vaccinurile Pfizer şi Moderna au prevenit decesul cu 84% şi, respectiv, 82%, în timp ce beneficiarii serului Johnson & Johnson au fost cu 73% mai protejaţi de moarte decât colegii lor nevaccinaţi.
Toate aceste cifre vorbesc, însă, despre o reducere cu 70% sau mai mult a unei şanse de deces care, oricum, era mai mică de 1% pentru americanii cu vârsta sub 54 de ani, mai mică de 1,4% pentru cei cu vârsta între 55-64 de ani şi mai mică de 2,7% pentru cei cu vârsta între 65 şi 74 de ani.
Rochelle Walensky, şefa Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA, a recunoscut, luna trecută, că vaccinurile nu previn transmiterea virusului Wuhan, după ce au fost publicate mai multe studii care arată acest lucru.