Noile mişcări antipolitice apărute după declanşarea crizei, unite doar în indignarea lor

Eşecul politicii democratice în a gestiona consecinţele crizei globale ameninţă să submineze Europa, se arată într-un articol publicat de Financial Times.

Criza financiară din 2008 a fost un eşec atât pentru sistemul economic cât şi pentru cel politic. Incapacitatea politicii democratice de a gestiona consecinţele crizei a ameninţat să submineze consensul evident asupra democraţiei liberale şi capitalismului uşor reglementat, care a apărut după căderea Zidului Berlinului.

Experienţa Europei în anii 1930 ilustrează consecinţele politice potenţial devastatoare ale eşecului economic. Parlamente fragmentate şi polarizate pot face practic imposibil ca un guvern să fie eficient, aşa cum s-a întâmplat în Franţa. Lideri autoritari ajung la putere pe baza promisiunii unui guvern ferm - ei pot proveni din grupuri extremiste, ca în Germania, sau militare, ca în Spania. Instabilitatea internă creată de criza economică a dus fie la guverne slabe fie la unele autoritare şi a devenit instabilitate globală atunci când unele s-au confruntat cu celelalte. Nouă premieri ai Franţei şi mai multe guverne în şase ani au lăsat ţara nepregătită politic şi economic pentru atacul violent german.

Tea Party din SUA reprezintă ascensiunea conservatorilor săraci social, finanţaţi de bogaţi. ''Mişcarea Cinci Stele'' (M5S) a actorului de comedie Beppe Grillo din Italia susţine că singura cale de a face faţă politicii italiene este de a râde de ea. Partidul Naţional Scoţian (SNP), cu rădăcini în viziunea romantică a istoriei şi culturii scoţiene, s-a reinventat în jurul strigătului puternic, dar deloc romantic: 'Este petrolul Scoţiei' (slogan politic al SNP în anii 1970 în scopul independenţei. S-a spus că descoperirea de petrol în Marea Nordului în largul coastei Scoţiei şi veniturile aduse nu vor fi în beneficiul Scoţiei cât timp aceasta este parte a Regatului Unit, n.red). ''Alternative für Deutschland'' este o mişcare intelectuală a profesorilor, în timp ce ''Zori de Aur'' din Grecia, o renaştere fascistă.

Acestea şi multe alte mişcări noi antipolitice - unele contemplative, altele sinistre şi altele stupide - nu ar putea fi mai disparate. Cu toate acestea, ele împărtăşesc un resentiment faţă de cei care se presupune să sunt răspunzători pentru problemele noastre - mass-media şi o clasă politica care, după cât se pare, nu reuşesc să recunoască îngrijorările populare, şi străinii care nu împărtăşesc cultura sau moştenirea noastră. Unite doar în indignarea lor, sunt atât de variate deoarece, prin natura lor, pot fi doar naţionale.

Contrar multor aşteptări, grupările politice cel mai tradiţional internaţionale - stânga - nu au obţinut niciun beneficiu de pe urma crizei. Mişcările socialiste, care au aşteptat un secol ca capitalismul să se prăbuşească în urma propriilor contradicţii globale, au fost atât de îngrozite de perspectiva că acest lucru s-ar putea întâmpla încât singurul lor gând a fost să-l evite îngrămădind bani publici la capitalişti. În cele câteva ţări în care partidele de stânga au câştigat puterea după criză, acesta nu a fost rezultatul vreunei schimbări în centrul de greutate politic, ci un produs secundar al respingerii aproape universale a oricărui guvern aflat la putere la momentul respectiv.

'Schimbarea în care să crezi', pe care preşedintele american Barack Obama şi cel francez François Hollande au adus-o, a fost în principal aceea că ei nu erau predecesorii lor.

Acest eşec intelectual a făcut loc unor noi grupări şi influenţei lor destabilizatoare. Legislatorii republicani trebuie să-şi protejeze flancul împotriva Tea Party, iar intransigenţa ce rezultă de aici duce la un blocaj. Aritmetica legislativă imposibilă care a urmat succesului M5S a distrus coeziunea fragilă a singurei forţe politice credibile din Italia - centrul-stânga - şi a netezit calea pentru o revenire ce părea improbabilă a fostului premier Silvio Berlusconi. Grecia se luptă să menţină o majoritate pentru orice coaliţie capabilă şi dispusă să recunoască problemele ţării.

Nu toate lecţiile anilor 1930 sunt deprimante, potrivit FT. Leadership-ul lui Franklin Roosevelt în SUA a permis democraţiei şi capitalismului să supravieţuiască efectelor Marii Depresiuni. Alegătorii britanici au răspuns virând în număr mare spre spectaculos de necarismaticul Stanley Baldwin - care a făcut campanie pe baza sloganului 'siguranţa mai întâi', au găsit un om puternic în Winston Churchill atunci când a fost nevoie de unul, apoi l-au respins fără probleme când nu a mai fost nevoie. Spania şi Germania, traumatizate de experienţa istorică, apar astăzi bastioane de stabilitate. Dar pentru cât timp?, se întreabă FT în final.