Noi metode ciudate de transplant de organe ridică semne de întrebare

Instrumente medicale în timpul unei operaţii de transplant de rinichi,
Instrumente medicale în timpul unei operaţii de transplant de rinichi, (Brendan Smialowski / AFP / Getty Images)

Dacă dumneavoastră sau o persoană care vă este dragă a avut nevoie de un transplant de organe, atunci stiţi deja din propria (şi dureroasa) experienţă personală: Nu există suficiente organe pentru cei care au nevoie de ele, iar pentru un transplant este nevoie de o perioadă lungă de aşteptare.

Această nevoie disperată şi profiturile potenţiale ce pot fi realizate din exploatarea ei au alimentat un efort asemănător cu cel al lui Frankenstein - acela de a găsi sau de a crea organe pentru a le oferi beneficiarilor o viaţă mai lungă.

Nevoia de organe poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte. În Statele Unite, peste 105.000 de persoane se află pe lista naţională de aşteptare, iar la fiecare nouă minute, se adaugă un nou nume. Potrivit site-ului guvernamental privind donatorii de organe, 17 persoane mor în fiecare zi în timp ce aşteaptă un transplant de organe în SUA.

Cele mai frecvente operaţii de transplant sunt pentru inimă, rinichi, ficat, pancreas, plămâni, oase şi măduvă, piele şi intestine; unele astfel de transplanturi provin de la donatori în viaţă, dar majoritatea sunt obţinute după ce un donator a decedat.

Diferite organe rămân viabile diferite perioade de timp după ce pacientul a murit sau după ce organul a fost prelevat de la persoana decedată.

Potrivit Donor Alliance, ficatul poate rămâne viabil pentru transplant până la 12 ore, iar rinichii până la 36 de ore. Dar pentru alte organe, cum ar fi inima sau plămânii, această fereastră este mult mai mică, între 4 şi 6 ore.

Cu atât de puţine organe disponibile pentru atâtea persoane care au nevoie de ele, există o presiune enormă asupra oamenilor de ştiinţă şi a industriei pentru a depăşi limitele eticii medicale cu produse şi proceduri care pot părea o ştiinţă "nebună".

Însă recentele evoluţii în domeniu ridică întrebări fundamentale cu privire la viaţa umană, la transformarea corpului uman în marfă şi la însăşi definiţia termenului "uman".

Să lăsăm deoparte ororile evidente ale recoltării forţate de organe de la prizonierii de conştiinţă din China, inclusiv de la tibetani, uiguri şi, mai ales, de la practicanţii Falun Gong, "principalele victime ale acestei practici crude", potrivit Comisiei pentru drepturile omului din SUA.

Orice om care mai are în el un strop de empatie şi decenţă poate realiza că această practică este detestabilă, dar există şi alte noi practici care ridică întrebări mai complexe, inclusiv o nouă practică de care unii se tem că este folosită pentru a eluda regula donatorului decedat.

Această regulă prevede că un pacient trebuie să fie decedat, şi adesea timp de câteva minute, înainte ca organele sale să fie prelevate. Astfel, se asigură că organele provin numai de la persoanele decedate.

Resuscitarea

Medicii folosesc o procedură relativ nouă numită NRP-cDCD ("normothermic regional perfusion with controlled donation after circulatory death" / "perfuzie normotermă regională cu donaţie controlată după moartea circulatorie") pentru a lărgi fereastra pentru transplanturile de organe şi pentru a face disponibile mai multe organe.

În cadrul acestei proceduri, pacienţilor în fază terminală li se permite să moară şi apoi să revină la viaţă parţial. Sângele lor este pus în circulaţie cu ajutorul unor aparate care îl încălzesc, dar arterele care alimentează creierul sunt blocate şi "înfometate".

Cercetătorii pro-NRP au afirmat, într-un material publicat în revista Cureus din 2022, că metoda "este o tehnologie emergentă, o alternativă rentabilă în donarea după moarte circulatorie (oprirea inimii) şi va creşte numărul donatorilor pentru transplantul de inimă".

Printre alte avantaje, NRP "restabileşte funcţia cardiacă" printr-o "perfuzie continuă cu sânge cald", scriu cercetătorii.

Până în prezent, chirurgii specializaţi în transplant nu ar fi prelevat organele pacienţilor care nu sunt în moarte cerebrală, chiar dacă aceştia nu ar fi putut supravieţui fără suport vital. Procedura ridică întrebări cu privire la ceea ce se poate face cu corpul după moarte şi la modul în care este definită însăşi "moartea". Alte proceduri pun în discuţie definiţia corpului uman.

Transplanturi de la animale modificate genetic

Oamenii de ştiinţă se află într-o cursă pentru a dezvolta animale umanizate genetic pentru organele lor. De exemplu, oamenii de ştiinţă încearcă în prezent să cultive organe umane în porci şi alte animale modificate genetic, iar în 2017 a fost anunţată crearea a ceea ce se pretinde a fi primul hibrid parţial uman, parţial porc.

Xenotransplantul - utilizarea donatorilor de organe de origine animală - este departe de a fi ceva nou. Primul transplant de cornee de la porc la om, de exemplu, a fost efectuat în 1838, potrivit revistei EMBO Reports, dar xenotransplantul a fost afectat de eşecuri până de curând.

Odată cu apariţia editării genetice CRISPR (Clustered regularly interspaced short palindromic repeats), tehnologie care permite „tăierea” unor porţiuni de ADN din genomul unui organism şi modificarea secvenţei acestuia, şi a ştiinţei celulelor stem, o nouă formă de animale "himerice" cu organe umane a făcut ca xenotransplantul să fie viabil.

Medicii aproape că renunţaseră la astfel de proceduri după prea multe experienţe precum cea a doctorului Keith Reemtsma în anii 1960. Reemtsma, un chirurg de la Universitatea Tulane, a transplantat rinichi de maimuţă Rhesus şi de cimpanzeu la oameni, dar toate transplanturile au eşuat.

"Un bebeluş cunoscut sub numele de Baby Fae a primit o inimă de babuin la Centrul Medical Universitar Loma Linda din California în 1984, dar a murit din cauza respingerii 21 de zile mai târziu", a scris Dr. Joshua Mezrich, chirurg specializat în transplant, în The Wall Street Journal.

După mai multe incidente, medicii de transplant au încetat complet să lucreze cu organe de origine animală, a scris Mezrich, şi "a continuat doar implantarea de ţesut inert de la animale, cum ar fi valvele cardiace".

Un risc major al transplantului este acela ca sistemul imunitar uman să atace şi să respingă organul nou transplantat ca fiind străin.

Potrivit site-ului guvernamental de sănătate MedlinePlus, "toţi primitorii [de organe] prezintă un anumit grad de respingere acută", iar dacă nu se folosesc medicamente anti-respingere - riscante în sine - "organismul va declanşa aproape întotdeauna un răspuns imunitar şi va distruge ţesutul străin".

Atunci când transplanturile provin de la porci - un animal donator preferat în locul primatelor din cauza mărimii, a timpului de reproducere şi a acceptării publice a utilizării lor -, proteina lor intrinsecă, alfa-gal, duce la o respingere rapidă la om.

În 2020, FDA a aprobat un porc fără alfa-gal, prima modificare genomică intenţionată. Unii cercetători şi oameni de ştiinţă din domeniul medical doresc să utilizeze porci modificaţi genetic pentru a preveni respingerea organelor lor la om.

Probleme legate de cercetarea în domeniul transplantului

Pe măsură ce corpul uman devine mai uşor de manipulat de către chirurgi şi oameni de ştiinţă, creşte şi măsura în care cercetarea în domeniul transplanturilor necesită corpuri umane "vii". Acest lucru poate complica procesul de doliu pentru membrii familiei sau poate juca un rol în ceea ce priveşte emoţiile beneficiarilor de organe.

De exemplu, la începutul acestui an, oamenii de ştiinţă de la NYU Langone Health din New York au anunţat un proiect de a studia comportamentul rinichilor de porc la persoane aflate în moarte cerebrală timp de două până la patru săptămâni.

După ce Alvei Capuano - aflată în moarte cerebrală - i-a fost transplantată o inimă de porc, ca parte a unui studiu la centrul medical Langone, soţul său, Richard Capuano, a declarat pentru The Wall Street Journal că decizia "a fost extrem de grea pentru întreaga familie".

"Chiar dacă ne-am dat seama că ea murise deja şi nu se mai întorcea, încă mai are un aparat respirator şi inima încă mai bate. Din punct de vedere psihologic, se joacă cu tine", a spus el.

Mulţi îşi amintesc saga recentă a lui David Bennett, în vârstă de 57 de ani, primul primitor uman al unei inimi de porc, care a murit la câteva săptămâni după transplant, aparent din cauza citomegalovirusului porcin (deşi la Bennett a fost găsit şi herpesvirusul uman 6, care poate avea o reacţie încrucişată cu citomegalovirusul).

Potrivit unui studiu publicat în The New England Journal of Medicine, porcii folosiţi în recentele transplanturi de inimă umană eşuate la Langone, au fost modificaţi în mod semnificativ.

"Modificările genetice ale porcului donator (inclusiv ale inimii sale) s-au încadrat în două categorii: cele care au inactivat genele de porc şi cele care au introdus gene umane. În total, au fost introduse 10 modificări diferite, majoritatea pentru a preveni respingerea grefei de către sistemul imunitar uman", notează revista.

Bennett, beneficiarul inimii de porc, avea antecedente penale şi i s-a refuzat o inimă umană pentru că se ştia că nu respectă indicaţiile medicale, ceea ce ridică alte întrebări legate de transplant.

Experţii în ştiinţă şi etică îşi exprimă opinia

În timp ce mulţi aplaudă descoperirile ştiinţifice care permit mai multe organe pentru transplanturile umane (iar aceste evoluţii pot fi cu siguranţă profitabile), alţii pun la îndoială direcţia în care mergem. Într-o declaraţie din 2021, Colegiul American al Medicilor (ACP) a exprimat îngrijorări serioase cu privire la NRP-cDCD.

Procedura, a spus acesta, "este descrisă mai exact ca fiind o prelevare de organe după un stop cardio-respirator şi inducerea morţii cerebrale. Aceasta ridică preocupări şi întrebări etice semnificative cu privire la regula donatorului decedat, la obligaţiile etice fundamentale de respect, de binefacere şi de dreptate şi la imperativul de a nu folosi niciodată un individ doar ca mijloc de a servi scopurilor altuia, indiferent cât de nobile sau bune ar fi aceste scopuri".

ACP este cea mai mare societate de specializări medicale din lume, cu 160.000 de membri la nivel internaţional.

Animale "umanizate"

Într-un articol din 2018, publicat în revista Embo Reports, autorii se tem că celulele stem umane transplantate în embrioni de porc modificaţi genetic "vor migra în creierul animalului şi îi vor modifica comportamentul sau starea cognitivă". În timp ce o astfel de modificare a creierului ar putea impulsiona cercetarea în domeniul bolilor Alzheimer şi Parkinson, pe de altă parte "nu există un consens în ceea ce priveşte evaluarea exactă a ceea ce înseamnă să posede o stare cognitivă asemănătoare cu cea umană", au scris cercetătorii.

"Ar trebui ca statutul de persoană să fie definit în funcţie de procentul de celule cerebrale umane exprimate într-o himeră om-animal...?", se întreabă cercetătorii.

Institutul Naţional de Sănătate al SUA a refuzat să sprijine transplantul de himeră om-animal din acest motiv.

Mai mult, tehnologia genetică avansată de care dispunem astăzi ar putea fi folosită pe "embrioni umani sănătoşi pentru a crea copii modificaţi la comandă pentru îmbunătăţiri comportamentale sau de aspect?", au întrebat ei.

Nita Farahany, profesor de drept şi filosofie la Duke Law School, este de acord în ceea ce priveşte panta alunecoasă pe care o permite ingineria genetică, a declarat într-un interviu recent pentru The Wall Street Journal. Oamenii de ştiinţă nu au încă o înţelegere a modului în care inserţia de gene umane prin editare genetică afectează capacităţile cognitive ale animalelor, astfel încât "începeţi să estompaţi linia de demarcaţie, în esenţă, între oameni şi animale non-umane", spune ea.

Transmiterea bolilor

Cercetările din revista Philosophy Now ridică o altă problemă etică: Posibilitatea transmiterii bolilor şi a unor viitoare pandemii cauzate de transplanturi.

"Boli precum HIV, Ebola, hepatita B şi, cel mai recent, gripa aviară, îşi au originea în animale", a scris coautorul Laura Purdy în revistă. "Se crede că porcii, pe care se concentrează acum cercetările actuale în domeniul xeno, au fost vectorul epidemiei devastatoare de gripă din 1918".

Virusurile cunoscute şi necunoscute sunt încorporate în ADN-ul porcilor, aşa cum sunt în toate mamiferele, spune Purdy, iar "organismele inofensive în prezent, cum ar fi E. coli care trăieşte în intestinele noastre, ar putea prelua noi trăsături, posibil dăunătoare, de la microorganismele care au venit pe organele de porc".

Fie că este vorba de operaţii extreme de tip NRP-cDCD sau de crearea de "himere" porci-om, cursa pentru recoltarea de noi organe are o latură întunecată, potrivit experţilor.

"Într-un fel, determinarea legală a morţii şi practica medicală încep să difere în moduri care ridică provocări etice şi juridice complexe cu care ne vom confrunta din ce în ce mai mult ca societate", a declarat Farahany de la Universitatea Duke pentru The Epoch Times.

Dincolo de problemele morale legate de dezvoltarea inteligenţei porcilor modificaţi genetic sau de problemele de sănătate legate de transplantul de organe de animale la oameni, există probleme fundamentale legate de modul în care transformăm corpul în marfă şi de ceea ce va însemna acest lucru pentru generaţiile viitoare.

Şi având în vedere că afectarea organelor este cauzată de factori care ţin de stilul de viaţă şi pot fi preveniţi, cum ar fi stresul, dieta şi lipsa de mişcare naturală, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva se pun interesele ştiinţifice şi comerciale înaintea fiinţelor umane pe care ar trebui să le servească.