Nicuşor Constantinescu, cercetat de procurori într-un nou dosar penal
alte articole
Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, este cercetat de procurori într-un nou dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Acesta este al cincilea dosar pe care şeful CJ îl are pe rol. Procurorii DNA au găsit 15 cartuşe de calibru 9 în timpul percheziţiilor la locuinţa lui Nicuşor Constantinescu. Anchetatorii au stabilit că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu are autorizaţie pentru muniţie.
"Totodată, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel au fost identificate un număr de 15 cartuşe cu glonţ, calibru 9 mm, astfel că sunt indicii privind săvârşirea infracţiunii prevederile de art. 342 din noul Cod penal", potrivit rechizitoriului DNA.
Constantinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, el fiind acuzat că nu a permis Curţii de Conturi să facă verificări la anumite instituţii din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa şi nu a respectat mai multe hotărâri judecătoreşti definitive. Procurorii îl acuză şi că ar fi creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro pentru că nu ar fi a emis sau prelungit autorizaţii de construcţie pentru centrale eoliene.
În referatul DNA se arată că în cazul lui Nicuşor Constantinescu, procurorii au disjuns ancheta, vizând şi săvârşirea infracţiunilor de dare şi luare de mită.
"Din documentele ridicate la percheziţia domiciliară efectuată la sediul Consiliului Judeţean Constanţa a rezultat că inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel nu a emis/prelungit valabilitatea şi a altor certificate de urbanism, solicitate atât de societăţile reprezentate de (....), cât şi de alte persoane, documente care ar fi trebuit emise de inculpat, purtând semnăturile tuturor celorlalte persoane cu atribuţii, mai puţin a inculpatului. De asemenea, din declaraţiile mai multor persoane audiate în cauză a rezultat că motivul real al refuzului de emitere/prelungire certificate de urbanism era legat de neprimirea anumitor foloase materiale".