Nicolae Anuşcă: ”Vârstnicii noştri nu sunt o povară pentru comunitate ci un centru de resurse inepuizabile”

”Tinerii vorbesc despre ceea ce fac iar bătrânii despre ceea ce au făcut”, s-a spus la deschiderea Galei Seniorilor 2012. Pe 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă, acest eveniment i-a adus împreună şi i-a premiat pe acei seniori activi pentru ceea ce fac încă.
Margareta Pâslaru si Stela Enache au decernat cate un premiu la Gala Seniorilor desfaşurată la Teatrul Metropolis (Epoch Times România)
L.M.
03.10.2012

”Tinerii vorbesc despre ceea ce fac iar bătrânii despre ceea ce au făcut”, s-a spus la deschiderea Galei Seniorilor 2012. Pe 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă, acest eveniment i-a adus împreună şi i-a premiat pe acei seniori activi pentru ceea ce fac încă.

Gala Seniorilor 2012, iniţiată de Caritas România sub egida Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii, este primul care premiază excelenţa la vârsta a treia şi importanţa continuării activităţii şi după vârsta pensionării. Cei mai activi dintre seniori, în domenii ca educaţie, cultură, sport, artă, voluntariat şi nu numai, care au fost nominalizaţi prin intermediul platformei web http://www.mereutanar.com/, au fost premiaţi pentru modul de viaţă dinamic, pentru implicarea socială şi pentru activităţile extraordinare pe care le desfăşoară la vârste înaintate, oferind un exemplu optimist pentru generaţiile mai tinere.

”Am creat aceasta platformă web, în ideea de a-i încuraja pe cei tinerii şi de a-i face puţin mai atenţi la ce se întâmplă cu bunicii lor, cu foştii lor profesori, cu vecinii lor care au ieşit la pensie”, a spus Doina Crângaşu, directorul executiv al Caritas România. ”I-am încurajat să privească în jur şi să-i identifice pe cei mai activi seniori din comunitatea în care trăiesc”.

Campania Activ indiferent de vârstă, desfăşurată pe toată durata anului 2012, a marcat punctul ei culminant pe 1 octombrie, prin Gala Seniorilor, găzduită de Teatrul Metropolis şi prezentată de Monica Davidescu. Preşedintele onorific al juriului a fost Iolanda Balaş Sotter. Din ”39 de poveşti extraordinare”, au fost alese nouă. Nouă dintre cei mai activi seniori au primit premii din partea unor personalităţi marcante ale vieţii culturale şi publice româneşti, precum: Margareta Pâslaru, Stela Enache, Nicolae Idu (Şeful Comisiei Europene la Bucureşti), Mihai Frăţilă (Episcop greco-catolic de Bucureşti), Radu Dop (medic chirurg), etc.

Premiul pentru cel mai activ senior în domeniul artei şi culturii a fost oferit domnului Ioan Vlas, în vîrstă de 87 de ani, din Cluj. Fost librar şi participant activ la manifestările culturale din oraşul său, Ioan Vlas a mers la toate şcolile din oraş pentru a le vorbi tinerilor despre lectură. A dorit să le transmită că ”fără lectură nu se poate trăi”.

Pentru Educaţie - cel mai activ senior în Educaţie - a fost premiată doamna Elena Bostan, profesoară la un colegiu din Bacău.

Actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis a oferit premiul pentru cel mai activ senior din comunitate, domnului Iuliu Domşa, în vârstă de 72 de ani, din Copşa Mică. El a organizat în oraşul său, ”Sfatul Bătrânilor” sau ”mâna dreaptă a primarului” din nevoia de a-şi ajuta semenii şi fără dorinţa vreunei recompense.

Îndrăgita solistă de muzică uşoară, Margareta Pâslaru, a oferit premiul pentru cea mai activă bunică, doamnei Alexandrina Beşca din Călăraşi, care activează în cadrul unui club de doamne.

Premiul pentru cel mai activ senior pentru ajutorarea celor nevoiaşi a fost oferit de Ambasadorul Austriei la Bucureşti, excelenţa sa, Michael Schwarzinger, preotului catolic Berno Rupp.

Doamna Lucia Radu a primit premiul pentru cel mai activ senior la categoria Sport, din partea solistei de muzică uşoară Stela Enache. La cei 80 de ani ai săi, doamna Lucia Radu a impresionat prin vervă şi bună dispoziţie, declarând că este activă din punct de vedere sportiv prin activităţi de ghid turistic şi jogging. De asemnea, are în proiect participări la campionate internaţionale de alergări.

Alina Moldovan, directorul Teatrului de Operetă ”Ion Dacian” a oferit premiul pentru cel mai activ senior indiferent de vârstă, domnului Vasile Iosif, în vârstă de 93 de ani din Dealu Morii, Bacău. Vasile Iosif este autorul unei piese de teatru - Zburaţi pescăruşilor (1954) - în care a jucat şi marele actor Toma Caragiu.

Premiul pentru cel mai activ senior a fost oferit cetăţeanului francez Bernard Saes (69 de ani), care a ales să se stabilească în România pentru a ajuta tinerii cu sindrom Down.

Preşedintele Caritas România, preotul Nicolae Anuşcă, a oferit premiul pentru cel mai activ senior în apărarea pensionarilor, domnului Gheorghe Chiuaru,în vârstă de 73 de ani.

Au fost acordate şi două premii speciale: Doamnei Gabriela Voinea, premiul Voluntarul copiilor, care a prezentat două momente artistice cu copii de la SOS Satele Copiilor. Premiul a fost oferit de Episcopul greco-catolic, Mihai Frăţilă. Al doilea premiu special a fost oferit de dr. Gabriel Prada, de la Institutul de Geriatrie Ana Aslan, domnului Alexandru Cucu, în vârstă de 73 de ani, din Cluj, pentru cel mai activ senior voluntar.

Momentele artistice ale serii au fost oferite de două grupuri de copii din Baletul SOS Satele Copiilor, sub conducerea Gabrielei Voinea (premiul Voluntarul Copiilor), de Qvartetul de Viori al Teatrului de Operetă ”Ion Dacian” şi de Claudia Negroiu, care a interpretat cântece din repertoriul Mariei Tănase.

Întrebat de reporterii Epoch Times care a fost motivaţia pentru iniţiativa fantastică de a premia contribuţiile seniorilor în societate, Preşedintele Caritas, Nicolae Anuşcă a răspuns că şi-a făcut doar datoria.

”Este o datorie şi o obligaţie pentru noi faţă de comunitate, să întoarcem ceva celor care au zidit comunitatea noastră. Cred că astfel de manifestări, de campanii vin în sprijinul acestei idei. E bine să scoatem în evidenţă că bunicii şi vârstnicii noştri nu sunt o povară pentru comunitate ci, dimpotrivă sunt un centru de resurse inepuizabile, de care noi, comunitatea per ansamblu putem beneficia. Acesta e mesajul principal. Dincolo de consideraţie şi de recunoaştere pentru meritele acestor oameni activi ai societăţii, e şi o dovadă a preţuirii şi iubirii pe care le-o purtăm”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor