Netanyahu critică aspru Palestina în timpul negocierilor de pace din Orientul Mijlociu
alte articole
În timpul negocierilor de pace dintre Palestina şi Israel, de joi, organizate la iniţiativa Secretarului de Stat american John Kerry, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a pornit o serie de critici aspre către delegaţia palestiniană şi, implicit, către perspectiva unei reconcilieri în Orientul Mijlociu.
Secretarul de Stat american, John Kerry, venise cu obiectivul de a obţine din partea celor două părţi aprobarea unui context şi un cadru principal în care să se desfăşoare negocierile ce ar trebui să se încheie cu un acord complet.
Premierul israelian nu a dat prilejul vreunor discuţii reconciliatorii în prima zi a discuţiilor, programată să dureze mai multe zile.
”În Israel cresc îndoielile cu privire dorinţa reală de pace a palestinienilor” a declarat Netanyahu.
Netanyahu a făcut comentarii similare şi în zilele trecute, dar ce a fost mai şocant este că el le-a făcut în prezenţa lui John Kerry, într-un moment în care secretarul de stat tocmai intensifica eforturile diplomatice. Comentariile negative ale prim-ministrului au venit în timp ce fiecare parte îşi pregătea o posibilă uşă de scăpare pentru a evita responsabilitatea în cazul în care discuţiile ar fi căzut.
Oferind noi dovezi care să susţină acuzaţiile sale, Netanyahu a reamintit de valul recent de atacuri împotriva Israelului. Acesta a precizat că ”cel puţin într-unul din cazuri cei care au servit şi servesc în forţele de securitate palestiniene au luat parte la ele”.
Joi, agenţia internă de securitate, Shin Bet, a transmis că a arestat un număr de suspecţi în cazul atacului cu bombă împotriva autobuzului Israelian din 22 decembrie, din apropierea Tel Aviv-ului. Aceştia au precizat că unul dintre creatorii bombei era un membru al poliţiei din Bethlehem însă aceste informaţii nu au putut fi verificate independent.
John Kerry, care a plănuit mai multe zile de discuţii diplomatice cu liderii celor două părţi, a amintit despre serviciul său în Războiul din Vietnam, pentru a arăta ca şi cei mai mari adversari se pot înţelege.
”Asta nu este o misiune imposibilă. Se apropie timpul când cei doi lideri vor fi obligaţi să ia decizii dificile. Ne apropiem de acel moment, dacă nu suntem acolo deja.”
De asemenea, Secretarul de Stat american a răspuns direct acuzaţiilor trimise de Netanyahu către preşedintele Palestinian, Mahmoud Abbas, care a apreciat că Abbas s-a împotrivit grupărilor ce nu vroiau ca el să negocieze pacea.
Vizita secretarului de stat a survenit după ce mai mult de jumătate din targetul de 9 luni acordate pentru construirea unui nou tratat de pace expirase.
Secretarul de stat american a adoptat o poziţie mai activă în cadrul negocierilor. De data aceasta nu încearcă numai să faciliteze compromisurile celor două părţi ci aduce idei noi prin care pot apropia distanţa dintre cele două părţi.
”Ar aborda toate situaţiile principale pe care le-am menţionat încă din prima zi, inclusiv problema graniţelor, securitatea, Ierusalimul, recunoaşterea reciprocă, şi sfârşitul conflictului şi celorlalte pretenţii.”, a declarat Kerry.
În timpul comentariilor sale, Netanyahu s-a arătat de asemenea scandalizat de modul binevoitor în care Abbas a întâmpinat palestinienii abia eliberaţi dintr-o închisoare de Israel după reluarea formală a discuţiilor de pace. Majoritatea prizonierilor fuseseră acuzaţi de uciderea israelienilor.